Conform unui comunicat, ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, a dispus identificarea de urgență în Ministerul Turismului a măsurilor legale pentru preîntâmpinarea în viitor a blocării site-ului. Ministrul Turismului a plătit astăzi suma necesară reactivării domeniului de travel pentru ca portalul de promovare turistică www.romania.travel să redevină activ.
„Portalul www.romania.travel este un mijloc important de promovare turistică a României, pe care dorim sa îl menținem. Am dispus în Ministerul Turismului identificarea în regim de urgență a măsurilor necesare pentru rezolvarea pe termen lung a aspectelor de natură legală, economică și tehnică în această speță. Am în vedere multiplicarea acestor instrumente de promovare în plan international a României ca destinație turistică”, a subliniat ministrul Bogdan Gheorghe Trif.