Poșta Română: Produse alimentare și nealimentare în oficiilor poștale

Poșta Română și Auchan Retail România au încheiat un parteneriat pentru vânzarea de produse alimentare și nealimentare în incinta oficiilor poștale, a anunțat, sâmbătă, directorul General al Poștei Române, Valentin Ștefan.

”Sunt bucuros să vă anunţ că Poșta Română şi Auchan Retail România au încheiat un parteneriat pentru vânzarea de produse alimentare și nealimentare în incinta oficiilor poștale. Proiectul debutează cu o etapă pilot în 4 oficii poștale din Pitești. Clienții vor putea găsi aici produse de băcănie, dulciuri, băuturi, snacks-uri, dar și o selecție de articole nealimentare. Ne-am dorit foarte mult să încheiem acest parteneriat cu Auchan, unul dintre cei mai importanți retaileri de pe piața europeană”, a declarat director General al Poștei Române, Valentin Ștefan, pe Facebook.

Valentin Ștefan a afirmat că prin acest proiect deschidem o nouă perspectivă asupra pieței, prin diversificarea plajei de servicii oferite clienților în oficiile poștale.

”În același spațiu în care aceștia vor accesa serviciile noastre clasice, de astăzi, vor beneficia de o ofertă bogată de produse alimentare și nealimentare din portofoliul partenerului nostru, ceea ce va avea un efect pozitiv pentru consumatorii care îşi doresc să poată rezolva lucrurile repede şi uşor”, a conchis directorul Poștei Române.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare