Partidul Oamenilor Tineri (POT) își exprimă profunda îngrijorare faţă de recenta decizie a Ministrului Educaţiei, Daniel David, de a interzice organizarea concursurilor şi olimpiadelor pentru elevii din clasele primare.
“Participarea la concursurile școlare ar trebui decisă de părinți, în funcție de abilitățile și talentul copilului, nu de minister.
Decizia ministrului Educaţiei transmite un mesaj greşit într-o perioadă în care educaţia din România are nevoie de tot sprijinul, nu de restricţii suplimentare” menționează lidera suveranistă, Anamaria Gavrilă.
POT consideră că această măsură, adoptată fără o consultare amplă cu părinţii, cadrele didactice şi experţii în educaţie, ar putea avea consecințe asupra dezvoltării armonioase a copiilor și este o îngrădire a dreptului la educație.
Competiţiile şi olimpiadele în rândul elevilor din clasele primare nu sunt doar oportunităţi pentru recunoaşterea excelenţei, ci şi un mijloc prin care cei mici învaţă să-și depăşească limitele, să colaboreze şi să dezvolte abilităţi importante precum perseverenţa şi munca în echipă. Eliminarea acestor activităţi riscă să reducă motivaţia copiilor pentru performanţă şi implicare în procesul educaţional.
Cerem Ministerului Educaţiei să reevalueze această măsură şi să iniţieze un dialog autentic cu toţi actorii implicaţi în procesul educaţional. Considerăm esenţial să se găsească soluţii echilibrate, care să susţină dezvoltarea copiilor şi să promoveze excelenţa în educaţie, fără a ignora nevoile lor emoţionale şi sociale.
POT se angajează să sprijine iniţiativele care promovează educaţia de calitate şi încurajează talentele, fiind întotdeauna de partea celor care doresc un viitor mai bun pentru generaţiile viitoare.