Conform aceleiași surse, în aceeași ședință, a fost validată conducerea Departamentului Afaceri de Familie.
În prezent, PPU (social-liberal) are depuse în Parlament 6 proiecte de lege, aflate în diferite faze ale procedurii legislative, ce urmează a fi dezbatute în perioada următoare.
Parlamentarii umaniști urmăresc îndeaproape parcursul acestora și în special dezbaterea Proiectului Legii privind achiziționarea produselor alimentare din producție autohtonă, aflat pe agenda Comisiei pentru industrii și servicii.
Este un proiect prin care susținem producătorii, fermierii și procesatorii români, în contextul unei crize agricole și alimentare previzibile la nivel mondial și al necesității asigurării unei alimentații sănătoase și variate a populației, în perioada post-pandemie.
Sursă: Biroul de presă al PPU (social-liberal)