PPU(social liberal) a anunțat trei noi membri ai BEx – printre care și fostul președinte al Comisiei de Apărare a Camerei Deputaților, Dorel Căprar

Membrii Biroului Executiv al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) s-au reunit în ședință la București, luni, 26 aprilie, s-a anunțat printr-un comunicat al partidului.

Conform comunicatului de presă, în cadrul reuniunii au fost anunțați trei noi membri ai BEx, umaniștii: Liviu Neagu, secretar general adjunct și președintele filialei județene Teleorman, Dorel Căprar, președintele filialei județene Arad și Dan Păun, președintele filialei județene Brăila.

Dorel Căprar este fostul președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților, iar în acest moment conduce filiala umaniștilor Arad.

Pe agenda întâlnirii, unul dintre principalele subiecte a fost reprezentat de activitatea Departamentului pentru Afaceri de Familie, cel mai nou departament al partidului, care în perioada următoare va pune bazele unui centru de antreprenoriat, destinat atât antreprenorilor cu experiență, cât și celor care pășesc pentru prima dată pe acest drum, a mai transmis în Biroul de presă al PPU în comunicat.

„Va fi un centru de antreprenoriat sau un hub de business, prin care se vor implementa activități care să vină în sprijinul antreprenorilor mai vechi sau mai noi, pentru dezvoltarea propriei afaceri, prin atragerea de finanțări din surse externe, fonduri europene, etc. Am prezentat propunerile noastre membrilor BEx, iar în perioada următoare vom anunța și un alt proiect important, care va demara în luna mai”, a explicat Andra Catană, liderul Departamentului pentru Afaceri de Familie al PPU (social-liberal).

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare