Prahova: O femeie de 38 de ani a fost accidentată mortal de locomotiva unui tren

O femeie de 38 de ani din Ploieşti a fost accidentată mortal, duminică dimineaţă, de locomotiva unui tren, surse judiciare precizând, pentru AGERPRES, că există suspiciune de sinucidere.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a informat că evenimentul s-a petrecut între staţiile CF Ploieşti Vest şi Buda, victima fiind accidentată de locomotiva trenului IR 1880, care circula pe relaţia Constanţa – Braşov.

‘La faţa locului s-au deplasat de urgenţă echipa operativă, dar şi echipaje SMURD care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de o femeie, care nu prezenta semne vitale, aceştia din urmă făcând eforturi de scoaterea a persoanei. În urma verificărilor efectuate, persoana accidentată a fost identificată, fiind vorba de o femeie în vârstă de 38 de ani, din municipiul Ploieşti’, a transmis IJP.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare