Prahova: Triplare a numărului de solicitări de eliberare a paşapoartelor; program de lucru prelungit şi ghişee suplimentate

Numărul de solicitări de eliberare a paşapoartelor s-a triplat în judeţul Prahova faţă de perioada anterioară, astfel că autorităţile au prelungit programul de lucru şi au suplimentat numărul de ghişee care pot prelua aceste cereri, a informat, marţi, Prefectura.

Conform sursei citate, printre factorii care au dus la triplarea solicitărilor se numără mediatizarea relaxării măsurilor restrictive impuse de pandemie, precum şi apropierea Sărbătorilor Pascale şi a vacanţei elevilor.

Totodată, trebuie luat în considerare şi faptul că numărul actual al cererilor se suprapune şi cu programările deja efectuate, prin raportare la posibilitatea cetăţenilor de a efectua o programare valabilă cu cel mult 3 luni înainte de data dorită, explică Prefectura.

În aceste condiţii, programul de lucru al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte Prahova a fost prelungit de luni până vineri, în intervalul orar 8,00- 20,00 şi au fost suplimentate până la capacitate maximă staţiile de preluare a cererilor de paşapoarte.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare