Ministerul Sănătății spune că pacientul în vârstă de 20 de ani internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti cu arsură peste 50% din suprafaţa corpului, dar şi politraumă va fi transferat în cursul dimineţii de luni, în Austria, la Spitalul AKH din Viena.
Cu privire la acest caz MS spune că încă de pe 4 ianuarie, orele 23,00, la mai puţin de 5 ore de la primirea informaţiei despre acest caz, conducerea MS a aprobat transferul pacientului, fără piedici birocratice, într-o unitate sanitară de specialitate din străinătate pentru continuarea tratamentului specific.
Un astfel de transfer se realizează numai cu aprobarea spitalului primitor, care transmite acordul după mai multe verificări. Cele 2 unităţi sanitare unde au fost transmise actele medicale în vederea transferului au dat acordul pentru realizarea acestuia în cursul zilei de mâine. MS a colaborat permanent cu DSU şi SUUB.
Pacientul a fost tratat la Spitalul de UrgenţăChirurgie Plastică Reparatorie şi Arşi Bucureşti.
„Nu au existat probleme sau întârzieri legate de birocraţie sau traducerea documentelor. Unitatea medicală din Bruxelles, acolo unde familia pacientului a solicitat transferul, a dorit ca imagistica să verifice diagnosticul. Ambele unităţi medicale, atât cea din Bruxelles, cât şi cea din Viena, acolo unde au fost transmise actele medicale, au dat acordul pentru transferul pacientului în dimineaţa zilei de mâine. S-a ales unitatea din Viena unde acest transfer va fi realizat mâine dimineaţă, în jurul orelor 7, cu mijloacele de transport ale Departamentului pentru situaţii de urgenţă, conform legislaţiei şi competenţelor”, a declarat Nelu Tătaru, secretar de stat în cadrul MS.
O aeronavă a Armatei Române va transporta la Viena un pacient cu arsuri grave