Predoiu, despre cazurile de mită la judecători: Există o responsabilitate uriaşă a CSM privind integritatea în sistem

Fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu a afirmat, întrebat despre cazurile de mită din rândul judecătorilor, că există o responsabilitate uriaşă a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la integritatea şi corectitudinea în sistem, arătând că există procurori care au competenţă directă în investigarea infracţiunilor de corupţie în justiţie şi că poate este cazul să fie mai activi, potrivit news.ro.

“Fără îndoială că aceste cazuri, mai mult decât condamnabile, ca şi orice caz în care un judecător este mituit sau judecă strâmb, pentru că nu are rost să explic, sunt puţine lucruri mai nedrepte decât judecata strâmbă. Dincolo de asta, aş vreau să reamintesc faptul că în România din anul 2004, odată cu adoptarea noilor legi ale justiţiei de atunci, de la acea dată, din 2004, tot ceea ce înseamnă recrutare, pregătire profesională, disciplină, sancţiuni disciplinare, integritate, pregătirea morală, tot ceea ce înseamnă cariera magistratului, este în puterea şi responsabilitatea Consiliului Superior al Magistraturii. În România din 2004 s-a trecut la autoguvernarea profesională a Justiţiei”, a declarat Cătălin Predoiu.
El a precizat că în această privinţă nu este responsabilitatea Ministerului de Justiţie, ci a CSM.
“Deci dacă există astfel de cazuri nu Ministerul Justiţiei, indiferent cine conduce acel minister din 2004 şi până astăzi, este responsabil, ci responsabil este Consiliul Superior al Magistraturii şi nu de puţine ori, toţi miniştrii sau aproape toţi, mulţi în orice caz, şi daţi-mi voie să vă spun, mă număr printre ei, au atras atenţia asupra faptului că există o responsabilitate uriaşă a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la integritatea şi corectitudinea în sistem. Ei bine, e cazul să mai atragem o dată atenţia asupra acestui lucru. În plus, există procurori care au competenţă directă în investigarea infracţiunilor de corupţie în justiţie. Poate că este cazul să fie mai activi”, a explicat fostul ministru al Justiţiei.
Predoiu a adăugat că este nedrept ca toate neajunsurile din acest domeniu să fie reproşate miniştrilor de Justiţie.
“Există o responsabilitate imensă la nivelul CSM şi este de asemenea puţin incorect de-a lungul vremii să se reproşeze şi s-a întâmplat acest lucru toate neajunsurile justiţiei, miniştrilor justiţiei. Miniştrii Justiţiei au obligaţia să dea legi, să elaboreze legi, să sprijine sistemul judiciar, financiar, logistic şi cred că acest lucru s-a făcut în ultimii ani, cel puţin de la intrarea României în Uniunea Europeană. Este sistemul cel mai bine plătit din sistemul public din România. În ultimii ani s-a ameliorat substanţial nivelul de dotare logistică, noi sedii de instanţe şi parchete, legi au, MCV ridicat au. Putem să ne întrebăm ce e de făcut dacă mai apar astfel cazuri. Dar primii pe care trebuie să îi întrebaţi sunt cei de la CSM”, a mai transmis Cătălin Predoiu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare