Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu: DNA nu şi-a oprit motoarele

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că percepţia potrivit căreia Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi-a oprit motoarele nu este confirmată de realitatea obiectivă, afirmând că instituţiile care se ocupă de justiţie nu trebuie să fie vedete media.

“Eu mă raportez la date oficiale şi pot să spun pe baza lor că percepţia aceasta e departe de realitate, în orice caz. În niciun caz nu pot să subscriu unei astfel de afirmaţii. Dimpotrivă, DNA a făcut şi în ultimii ani eforturi de a-şi îndeplini atribuţiile stabilite de lege, de a identifica, a investiga, ancheta şi inculpa fapte de corupţie”, a declarat ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.

DNA a trimis 404 cauze în judecată, în 2022, a precizat ministrul Justiției.

“În ultimii ani DNA a trimis, de exemplu, în 2022, 404 cauze trimise în judecată cu rechizitoriu. Deci, spre deosebire de 2021 – 317, 2022 – 404, 2021 – 317, 2020 – 306, 2018 – 196. Deci vedeţi că în 2022 este un an record, cu 400 de cauze trimise în judecată. Inculpaţi trimis în judecată, în 2022 – 779, din care 65 în stare de arest. 2018 – 556. (…) Achitări în 2022 – 20% în 2019 – 52%. Dosare mai vechi de cinci ani aflate în lucru, în 2022 – 263, în 2020 – 455. Deci scad achitările, creşte numărul de inculpaţi, numărul de cauze trimise în judecată. Ăsta este un indicator foarte bun. (…) Dacă ne uităm la cifre, ele aşa reci cum sunt, ne arată adevărul, şi anume că DNA nu şi-a redus turaţia motoarelor, dimpotrivă, lucrează la capacitate, în acord cu aparatul pe care îl are, cu competenţele pe care le are”, a adăugat ministrul Justiţiei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare