Prefectul Capitalei: Dispoziţia primarului Sectorului 5 privind reducerea programului unor agenţi economici, nelegală

 

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a informat miercuri că este ‘nelegală’ dispoziţia primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, privind reducerea programului unor agenţi economici şi, ca urmare, nu ar trebui aplicată.

Prefectura Capitalei i-a trimis primarului Sectorului 5 un document prin care îi cere să revoce urgent această dispoziţie, amintind că Guvernul a emis pe 10 martie hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând din 14 martie care prevede că programul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise publice şi/sau private este 5,00 – 21,00.

‘Având în vedere caracterul obligatoriu al actului administrativ cu caracter normativ sus menţionat, autorităţile administraţiei publice nu pot stabili un alt program de desfăşurare a activităţilor de către operatorii economici decât cel aprobat la nivel central. (…) Totodată, vă aducem la cunoştinţă că, în contextul pandemic actual, toate componentele Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă îşi desfăşoară activitatea în sistem integrat şi cu respectarea principiului operativităţii, conlucrării active şi subordonării ierarhice’, a transmis Prefectura.

Dispoziţia primarului Cristian Popescu Piedone stipulează că programul mall-urilor, supermarketurilor, teraselor şi altor agenţi economici din Sectorul 5 va fi redus, de joi până pe 11 aprilie, urmând să funcţioneze, de luni până vineri, între orele 07,00 – 19,00, iar sâmbăta şi duminica în intervalul orar 07,00 – 15,00.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare