Prefectul Capitalei, Toni Greblă, solicită instanţei anularea dispoziţiilor prin care primarul Nicuşor Dan a restituit Parcul Bordei

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, solicită instanţei anularea dispoziţiilor prin care primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a restituit Parcul Bordei, printre motivele invocate numărându-se acela că terenul a fost expropriat prin decret regal, încă din 1935, în favoarea municipalităţii.

„Urmare exercitării controlului de legalitate, Prefectul Municipiului Bucureşti a sesizat Tribunalul Bucureşti, solicitând anularea a două dispoziţii prin care primarul general al Capitalei a reconstituit dreptul de proprietate unor persoane pe terenul din Parcul Bordei”, a anunţat, vineri, Prefectura Capitalei, printr-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Potrivit comunicatului, motivul principal pentru care Toni Greblă a solicitat anularea dispoziţiilor este acela că terenul restituit a fost expropriat prin decret regal, încă din 1935, în favoarea Municipiului Bucureşti, în scop de utilitate publică, pentru amenajarea râului Colentina şi construirea salbei de lacuri pe acest curs de apă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare