Prefectul județului Constanța: În şapte minute de la alertare, forţele de intervenţie au sosit

Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, a declarat vineri că forţele de intervenţie au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase în şapte minute de la alertare, iar şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că, în cadrul unor controale derulate în luna februarie, la această unitate medicală au fost depistate nereguli de ordin tehnic şi organizatoric.

„În şapte minute de la alertare, forţele de intervenţie au sosit. A fost activat planul roşu, planul alb pentru spitale, care urmau să preia victimele. A existat o intervenţie concretizată cu peste 50 de autovehicule ale forţelor de intervenţie, peste 125 de subofiţeri şi ofiţeri. Au intervenit atât forţe din cadrul ISU Dobrogea, cât şi din judeţe limitrofe – Galaţi, Călăraşi, Ialomiţa. (…) Ceilalţi pacienţi au fost deja distribuiţi către Spitalul Militar, Spitalul Judeţean şi Spitalul Pneumo. Alte spitale – CFR, Medgidia, Mangalia – sunt pregătite să intervină”, a spus prefectul.

La rândul său, inspectorul şef al ISU Dobrogea, Mihail-Cristian Amarandei, a precizat, răspunzând unor întrebări din partea presei, că în luna februarie a fost efectuat un control la toate unităţile medicale, în special la cele care asigurau suport COVID, fiind depistate nereguli inclusiv la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare