Prefectul Toni Greblă: Fac un apel la toate instituțiile să se pregătească din timp pentru acțiunile de control pe care le vor efectua în ultima parte a anului, inclusiv cu prilejul Sărbătorilor de iarnă

În ședința Colegiului Prefectural de vineri, 28 octombrie 2022, prefectul Toni Greblă a solicitat autorităților publice locale cu atribuții în domeniul controlului ca, în următoarea perioadă, să se pregătească foarte bine, astfel încât acțiunile pe care le vor desfășura în ultima parte a anului să fie la cele mai înalte standarde.

Având în vedere sărbătorile care au loc în ultima lună a anului, prefectul a solicitat o atenție sporită în cadrul controalelor care vor fi efectuate în Capitală, cu accent pe protejarea sănătății consumatorilor, dar și pe desfășurarea în bune condiții a activităților economice.

Fac un apel la toate instituțiile și autoritățile cu atribuții în domeniu să se pregătească din timp pentru acțiunile de control pe care le vor efectua în ultima parte a anului, inclusiv cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. Aceste acțiuni trebuie efectuate de echipe mixte de specialiști, care să verifice temeinic toate aspectele necesare pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a activităților comerciale și să acorde o atenție foarte mare în privința calității produselor comercializate, în special a celor agroalimentare, astfel încât să nu fie pusă în pericol sănătatea consumatorilor”, a afirmat prefectul Toni Greblă.

La următoarea ședință a Colegiului Prefectural, care se va desfășura în luna noiembrie, vor fi discutate toate aspectele privind buna desfășurare a activității instituțiilor de control de la nivelul Capitalei.

Ședința Colegiului Prefectural de vineri a fost organizată la sediul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, fiind prezentată și o sinteză a activității principalelor structuri din această instituție. Totodată, a fost prezentată o parte din tehnica din dotarea Direcției.

De asemenea, în ședința de vineri a Colegiului Prefectural, prefectul Toni Greblă a fost informat de către Garda Forestieră București cu privire la măsurile de eficientizare necesare privind accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, subMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite”, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.

Totodată, au fost prezentate măsuri de ajutorare a proprietarilor de păduri prin accesarea schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, aferentă Măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, subMăsura 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvomediu.

În context, prefectul Toni Greblă a menționat că fondurile care pot fi accesate prin astfel de scheme de ajutor de stat reprezintă un sprijin financiar de care ar trebui să profite toate unitățile administrativ-teritoriale.

Primarii trebuie să identifice acele terenuri aflate în proprietatea Municipalității, respectiv a Sectoarelor, care pot fi folosite pentru extinderea zonei verzi a Bucureștiului. Începând din această toamnă și din primăvara viitoare, trebuie desfășurate ample acțiuni de plantare de arbori și arbuști, în acord cu angajamentele luate pentru protecția mediului și creșterea calității vieții bucureștenilor”, a mai spus prefectul Toni Greblă.

 

În temeiul prevederilor art. 267 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, la nivelul Instituției Prefectului – Municipiul București își desfășoară activitatea Colegiul Prefectural, care are, printre atribuții, armonizarea activității serviciilor publice deconcentrate, precum și implementarea programelor, politicilor, strategiilor și planurilor de acțiune ale Guvernului la nivelul Capitalei.

Colegiul Prefectural este convocat de către prefect cel puțin o dată pe lună și oricând se consideră că este necesar, fiind condus de către acesta.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare