Prejudiciu de peste 10 milioane de lei stabilit de inspectorii antifraudă în domeniul tranzacţiilor cu monede virtuale

Inspectorii antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat în luna mai, la un singur agent economic, venituri de peste 100 milioane de lei provenind din tranzacţii cu monede virtuale care au fost omise de la declarare. Astfel au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare de aproximativ 10 milioane de lei, sumă ce a fost achitată integral la bugetul de stat în timpul verificărilor.

Direcţia generală antifraudă fiscală desfăşoară permanent acţiuni de analiză şi control, în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale în domeniul tranzacţiilor cu monede virtuale, verificări specifice care vizeză atât persoane juridice cât şi persoane fizice, pentru identificarea fenomenelor de neconformare fiscală.

ANAF recomandă tuturor persoanelor care au realizat venituri din transferul de monedă virtuală să declare veniturile obţinute din aceste activităţi, respectiv să achite taxele şi impozitele datorate în termenele legale, evitând astfel iniţierea de controale fiscale şi implicit stabilirea de dobânzi şi penalităţi suplimentare debitelor principale datorate.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare