Premierii Israelului şi României – discuţii la vârf

Premierul Viorica Dăncilă, care se află într-o vizită oficială în Israel, s-a întâlnit miercuri după-amiază cu prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu care i-a mulțumit omologului său român pentru eforturile depuse pentru relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei doi demnitari au evocat legăturile tradiţionale de prietenie dintre cele două ţări şi au evidenţiat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale dintre România şi Statul Israel bazate pe o tradiţie de 70 de ani.

Dancila melescanu IsraelPremierul român a exprimat satisfacţie pentru interesul acordat de partea israeliană la propunerea părţii române privind încheierea unui parteneriat România-Israel în domeniul noilor tehnologii, care va permite elaborarea de proiecte comune în principalele domenii ale acestuia, respectiv cercetare, sănătate, telemedicina, inovaţie antreprenorială pentru domenii high-tech şi care va stimula interesul reciproc al comunităţilor de afaceri din cele două ţări. In acest context, au fost abordate şi aspecte privind cooperarea în domeniul militar, strategic şi al securităţii cibernetice.

Întrevederea prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, cu omologul israelian, Benjamin NetanyahuTotodată, a fost evidenţiat interesul ambelor părţi de a organiza cea de a treia şedinţă comună de guvern la nivel înalt (G2G) în cursul anului 2018, fiind subliniată necesitatea organizării unor contacte la nivel de oameni de afaceri.

„În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali s-au referit la buna cooperare existentă în formatul de colaborare multilateral, inclusiv în ceea ce priveşte susţinerea reciprocă a candidaturilor. Premierul israelian a salutat adoptarea de către Guvernul Romaniei a cadrului de lansare a dezbaterii privind relocarea ambasadei Romaniei la Ierusalim”, a precizat comunicatul Executivului.

Depunere de coroane Memorialul Yad Vashem a prim-ministrului Viorica DăncilăVizita la Memorialul Yad Vashem a prim-ministrului Viorica Dăncilă

Ulterior acestei întrevederi, premierul Viorica Dăncilă a vizitat Memorialul Yad Vashem, unde a luat parte la ceremonia de aprindere a Flăcării Veşnice, a depus o coroană de flori în sala „Aducerii Aminte” şi a semnat în Cartea de Onoare a Memorialului.

Vizita a constituit un prilej pentru reiterarea angajamentului României pentru sancţionarea tuturor formelor de antisemitism şi de negare a Holocaustului.  În context, premierul român a amintit că România are în proiect deschiderea unui Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi a Holocaustului din România, cu sprijinul Israelului şi al Institutului Yad Vashem.

Întrevederea prim-ministrului Viorica Dăncilă cu ambasadorul Colette Avital, secretar general al World Jewish Restitution Organization

În continuarea vizitei, prim-ministrul român a avut o întrevedere cu ambasadorul Colette Avital, secretar general al World Jewish Restitution Organization şi preşedintele Centrului Supravieţuitorilor Holocaustului din Israel.

Cu acest prilej a fost abordată tema restituirii  proprietăţilor evreieşti confiscate abuziv de regimul comunist şi a fost evocată cooperarea în Grupul de Lucru creat în cadrul Guvernului de la Bucureşti pe problematica restituirii proprietăţilor evreieşti şi a pensiilor pentru supravieţuitorii Holocaustului.

O vizită în Israel efectuează şi preşedintele Camerei Liviu Dragnea, alături de ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu.

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare