Premierii Nicolae Ciucă și Natalia Gavrilița au depus flori la bustul lui Mihai Eminescu – VIDEO/FOTO

Premierul Nicolae Ciucă a sosit vineri, la Chişinău, pentru o vizită de o zi în Republica Moldova, fiind întâmpinat de omologul său, Natalia Gavriliţa. Cei doi au participat la ceremonia depunerii de flori la bustul lui Mihai Eminescu.

Cei doi premieri ai României și Republicii Moldova, Nicolae Ciucă și Natalia Gavriliță, au mers pe Aleea Clasicilor din parcul central Ștefan cel Mare din Chișinău, acolo unde au depus flori la statuia poetului Mihai Eminescu.

Potrivit unui comunicat al Executivului, la ora 10,55 va începe o şedinţă comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova, după care vor fi semnate documente bilaterale agreate.

După declaraţiile comune ale celor doi înalţi oficiali, la ora 14,35, Nicolae Ciucă va avea o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, apoi cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

De asemenea, premierul va avea o întrevedere cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române din ţara vecină, iar la finalul vizitei, la Bucureşti, şeful Executivului român va susţine o declaraţie de presă

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare