Prim-ministrul Nicolae Ciucă l-a primit, joi, pe ambasadorul Regatului Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, Andrew Noble, întrevederea vizând, cu precădere, demersurile pentru reconfigurarea Parteneriatului Strategic bilateral România – Marea Britanie ca un parteneriat între un stat membru UE (RO) şi un stat terţ (UK), care însă îşi propune să menţină relaţii strânse cu UE, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, reconfigurarea Parteneriatului Strategic reprezintă şi o oportunitate de a extinde şi aprofunda cooperarea bilaterală, prin ridicarea nivelului de ambiţie şi de coordonare.
„Ambasadorul Andrew Noble a salutat numirea premierului Nicolae-Ionel Ciucă în această funcţie şi l-a felicitat pentru preluarea mandatului. Discuţia a cuprins un set larg de teme de interes reciproc, pornind de la situaţia schimburilor economice şi a investiţiilor, cooperarea în domeniul securităţii şi apărării, a infracţionalităţii organizate, transferul de cunoaştere pe dimensiunea comunicării strategice şi cooperarea în domeniul securităţii cibernetice. Relaţiile dintre cele două state sunt excelente, după cum au apreciat cei doi oficiali”, se arată în comunicat.
Totodată, precizează sursa citată, prim-ministrul Ciucă a fost interesat de situaţia românilor din Marea Britanie şi de statutul lor, în contextul în care peste un milion de români studiază, trăiesc şi muncesc în Regatul Unit.
„De asemenea, în cadrul discuţiilor au abordate aspecte legate de evoluţia de securitate de la frontiera estică a Europei. Ambasadorul Andrew Noble a prezentat abordarea britanică şi a salutat preocuparea şi pregătirea părţii române în perspectiva oricărui scenariu ce s-ar putea derula în viitorul apropiat, opinând că Marea Britanie şi România au contribuţii importante în evaluările instituţionale pe această dimensiune, la nivelul NATO”, se mai spune în comunicat.