Premierul a prezentat bilanţul preşedinţiei României în plenul PE: România a confirmat statutul de membru cu drepturi depline

Premierul Viorica Dăncilă a prezentat marţi, în plenul Parlamentului European, bilanţul preşedinţiei României la Consiliul UE, prilej cu care a afirat că ţara noastră a confirmat statutul de membru cu drepturi depline.

  • „A fost important să aratăm că instituţiile europene lucrează pentru cetăţeni şi mai ales că produc rezultate care îmbunătăţesc viaţa acestora şi oferă perspective pentru viitor. Am satisfacţia de a afirma că România a reuşit acest lucru.

Am preluat şi asumat această responsabilitate ca pe o misiune în slujba cetăţenilor şi a unităţii europene. Am consdierat necesar ca toate acţiunile noastre să fie construite în jurul coeziunii ca valoare comună europeană. România a demonstrat că poate performa cu succes pe fondul unor provocări şi tendinţe care pun sub semnul întrebării determinarea Uniunii de a progresa. Am dovedit capacitatea României de a contribui la valoarea adăugată a UE, aspect reflectat în bilanţul consistent pe care îl predăm: 90 de dosare legislative finalizate şi aproximativ 2.500 de evenimente şi reuniuni organizate. Totodată, am facilitat adoptarea a 84 de concluzii ale Consiliului pe multiple teme de interes comun. Ne-am dorit ca prin exercitarea acestui mandat să avem rezultate vizibile, durabile, la care cetăţenii să se poată raporta cu uşurinţă şi claritate”, a declarat premierul.

Viorica Dăncilă a arătat că România a obţinut rezultate consistente pe toţi cei patru piloni prioritari ai preşedinţiei: ‘Europa convergenţei’, ‘Europa siguranţei’, ‘Europa, actor global’, ‘Europa valorilor comune’.

„În cadrul pilonului ‘Europa convergenţei’, preşedinţia României a depus eforturi intense pentru avansarea negocierilor referitoare la viitorul cadru financiar multianual 2021-2027 atât pe palierul politic, cât şi la nivel sectorial. Am reuşit, de asemenea, finalizarea negocierilor pentru un număr considerabil de dosare legislative, vizând consolidarea Uniunii bancare şi a Uniunii pieţelor de capital, şi am asigurat o viziune pe termen lung privind piaţa unică. (…) Preşedinţia noastră a adus o contribuţie importantă la definitivarea pieţei unice digitale prin directiva privind drepturile de autor în piaţa unică digitală. În toate demersurile noastre am urmărit plasarea intereselor cetăţeanului în centrul viziunii noastre. Consolidarea dimensiunii sociale a Uniunii a reprezentat astfel o prioritate, iar înfiinţarea Autorităţii Europene pentru Muncă, un exemplu de reuşită.

Din perspectiva Uniunii energiei, am adoptat propunerea de amendare a Directivei ‘Gaze naturale’, care va asigura în premieră un cadru de reglementare unitar şi transparent privind interconectările în domeniul gazelor naturale cu state terţe. (…)  Am adoptat primele reglementări în domeniul standardelor de emisii pentru vehiculele grele. (…) În domeniul migraţiei am depus eforturi pentru avansarea negocierilor privind reforma politicii europene de azil şi migraţie.”, a spus Dăncilă.

Privind către dimensiunea externă a activităţii noastre, reflectată în cadrul pilonului ‘Europa, actor global’, premierul a arătat că s-au investit eforturi consistente pentru a consolida profilul unei uniuni active şi eficiente, implicată în vecinătatea sa şi credibilă prin onorarea angajamentelor sale internaţionale.

„Un alt obiectiv major al preşedinţiei noastre a vizat combaterea antisemitismului, a xenofobiei, a discursului bazat pe ură şi a tuturor formelor de intoleranţă. Sperăm că aceste eforturi vor fi continuate de către partenerii noştri din trio. (…) M-am implicat personal şi cu toată dăruirea în buna desfăşurare a acestei preşedinţii şi dintr-o motivaţie personală, determinată de ataşamentul profund faţă de idealul proiectului european. (…)

Proiectul nostru nu trebuie să promoveze o Europă cu mai multe viteze şi nici a cercurilor concentrice. România va continua să promoveze obiectivul comun de consolidare a proiectului european şi va urmări în acelaşi timp definitivarea integrării sale. Mă refer aici, desigur, la integrarea deplină a ţării noastre în Spaţiul Schengen, în cadrul căruia acţionăm deja ca membru de facto. (…) Prin exercitarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, România a confirmat statutul de membru cu drepturi depline, ceea ce ne arată legitimitatea aspiraţiei noastre de încheiere a Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Cred în continuare cu tărie că viitorul nostru, al tuturor, nu poate fi imaginat altfel decât în cadrul unei Europe mai puternice şi mai coezive, în beneficiul căreia am lucrat cu entuziasm, încredere şi profesionalism în ultimele şase luni.Am convingerea că eforturile preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene reprezintă o bază consistentă pentru continuarea avansării agendei europene în perioada următoare şi urez succes preşedinţiei finlandeze a Consiliului Uniunii Europene”, a încheiat premierul Viorica Dăncilă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare