Opoziția albaneză a luat o decizie politică fără precedent, în urma scandalului Coldea. Partidul Democrat, al lui Sali Berisha, a hotărît într-o ședință să adreseze o interpelare parlamentară premierului Edi Rama în care acesta să fie somat să explice legăturile cu fostul șef operativ al SRI, scrie inpolitics.ro.
”Interpelarea urgentă a Prim-ministrului Edi Rama cu privire la numirea fostului general al serviciilor secrete românești, Florian Coldea, drept consilier extern al Prim-ministrului Republicii Albania.
Presa română a scris cum generalul român a oferit protecție pentru rețeaua care aducea cocaină din Mexic în Albania și apoi în România, unde era distribuită în principal în zonele bogate”, se arată în decizia oficială a PD, conform relatărilor presei albaneze.