Corespondență specială de la Paris – Premierul Ciolacu a făcut declarații în cadrul vizitei oficiale din Franța, el explicând, la solicitarea ECOPOLITIC, “vina” statului în relația cu diaspora: Diaspora românească n-ar fi fost atât de mare dacă statul ar fi intervenit în anumite zone de dezvoltare, spune Ciolacu.
Trimisul special al redacției ecopolitic.ro, Iulian Ionescu, transmite vizita oficială pe care o efectuează prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, în Franța.
Întrebarea trimisului Ecopolitic pentru premierul Ciolacu: La majoritatea întâlnirilor pe care le ați avut cu diaspora ați folosit cuvântul “vină” și “scuze” – față de românii plecați din țară – puteți dezvolta aceste afirmații?
Ciolacu: În Franța avem cea de-a doua cea mai mare comunitate de medici plecați din România
- Eu sunt reprezentantul statului român. Diaspora românească n-ar fi fost atât de mare dacă statul ar fi intervenit în anumite zone de dezvoltare.
- În momentul în care vezi că foarte mulți oameni din Suceava părăsesc România, foarte mulți oameni din Neamț părăsesc România, din Botoșani, din Vaslui, în momentul acela ai niște indicatori când gestionezi treburile țării.
- Lipsa de infrastructură, lipsa de învățământ dual, o luai pe categoriile sociale și interveneai pe fiecare categorie. Repet, în Franța avem cea de-a doua cea mai mare comunitate de medici plecați din România, 10.000, imens.
- Vom merge săptămâna viitoare și în Marea Britanie, și în Franța și în Marea Britanie au fost medicii români decorați, mai ales în perioada de pandemie. E un sentiment de jenă. Ei sunt deschiși, comunică cu tine, îți povestesc când ce-au trăit, faptul că la început nu cunoșteau nicio meserie exactă. De asta am vorbit de nevoia instruirii tinerilor.
- Noi, statul, trebuie să creăm oportunități. Fiecare român trăiește într-o Europa liberă și fiecare copil împarte. Dar din punctul meu de vedere, după Autostrada Moldovei și banii investiți în infrastructură, cei mai bine un miliard de euro cheltuiți de statul român a fost în centrele pentru învățământul dual.
- Având o meserie, tinerii vor putea să fie bine plătiți și în România. S-au uniformizat veniturile și din Franța cu cele din România, atunci, normal, că ai costurile mai mici în România, ești și alături de familie și decizia de a pleca va fi una mai grea.
- Trebuie să recunoaștem aceste greșeli, vedem de unde s-a pornit, trebuie să stopăm. Încet, încet, trebuie să lămurim românii să se întoarcă!