Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la Paris, că ceea ce își dorește de la viitorul premier este să avem un buget multianual, pe toți cei 4 ani, pe sistemul bugetului Comisiei Europene.
- Prioritatea numărul unu a României, în acest moment, este de a acoperi investițiile în infrastructură, prin fondurile europene și prin PNRR, anunță premierul.
“Sunt foarte multe companii franceze interesate în acest proces, Franța este foarte implicată în această criză de securitate, cu trupe și comandă, ca țară cadru în România, și este foarte important să avem o privire cât mai aplicată a ceea ce ne dorim pentru înzestrarea armatei române.
Încă nu este o necesitate ( planul de creștere a bugetului apărării la 3% din PIB). Prioritatea numărul unu a României, în acest moment, este de a acoperi investițiile în infrastructură, prin fondurile europene și prin PNRR.
Ați văzut o nouă abordare, și cu un împrumut direct de la guvernul SUA.
După gestul făcut de România, cu donația unui sistem Patriot, mai multe state au venit deja în ajutorul României, pentru a acoperi suma respectivă.
Am ieșit din acel cerc și avem o abordare mult mai bună.
Ce îmi doresc eu de la viitorul premier este să avem un buget multi-anual, pe toți cei 4 ani, pe sistemul bugetului Comisiei Europene.”
Despre strategia de achiziții militare, în perioada următoare: Am avut discuțiile și cu Airbus și cu toate companiile, prioritatea este dezvoltarea industriei de apărare din România.
Toate contractele pe care în acest moment sunt în desfășurare, aici este componenta principală.
Ministrul Apărării, Angel Tâlvăr – O componentă de întoarcerea a unei părți din valoarea contractelor în industria națională, aceasta este filozofia noastră
- O componentă de întoarcerea a unei părți din valoarea contractelor în industria națională, aceasta este filozofia noastră. De fapt caracterizează viziunea multor țări din Uniunea Europeană, inclusiv procedurile de achiziții în comun, inclusiv modele sau intenții de a dezvolta industria de apărare în comun.
Situația de securitate care este în proximitatea României a generat această viziune și din partea țărilor europene.
- Faptul că am venit aici și vreau să-i mulțumesc premierului pentru faptul că a găsit de cuvință să vină și domnia sa la acest târg, exprimă, dacă vreți, interesul nostru pentru ceea ce v-am spus, pentru a discuta cu companiile care sunt prezente în România sau care își doresc să fie prezente în România, inclusiv această componentă de o colaborare cât mai aprofundată.
Suntem intrați în programul de corvetă europeană, care este un program comun și care se înscrie în filozofia Uniunii Europene, de asemenea în comun.
Ciolacu:
Toate companiile cu care am vorbit în acest moment au mii de angajați în România.