FOTO EXCLUSIV – Premierul Ciolacu, vizită la EURONAVAL, cel mai important eveniment de tehnică militară navală din UE și din lume, la Paris

Corespondență specială de la Paris – Premierul Marcel Ciolacu efectuează luni o vizită la cea de-a 29-a ediție a Salonului Euronaval, organizată de SOGENA (Naval Events Organisation and Management Company), subsidiară a GICAN. Este prima acțiune din cadrul vizitei oficiale pe care o desfășoară șeful Executivului în Franța. 

Trimisul special al redacției Ecopolitic.ro, Iulian Ionescu, transmite principalele momente ale vizitei oficiale pe care o efectueaază prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, în Franța.

  • Marcel Ciolacu a vizitat cea de-a 29-a ediție a Salonului Euronaval, organizată de SOGENA (Naval Events Organisation and Management Company), subsidiară a GICAN.

Standurile vizitate de delegația română sunt AIRBUS, GRUP NAVAL, THALES INTERNATIONAL, MBDA.

  • În cadrul vizitei, premierul a avut câte schimburi de idei cu reprezentanții de la standurile vizitate.

Salonul vizitat de premierul Marcel Ciolacu este unul dintre cele mai mai importante evenimente de tehnică militară navală din Uniunea Europeană și la nivel mondial care se organizează o dată la 2 ani.

  • Alături de premierul Ciolacu, au fost prezenți ambasadoarea României în Franța, Ioana Bivolaru, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul de externe, Luminița Odobescu, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, europarlamentarul Victor Negrescu, precum și reprezentanți ai Ministerului Apărării.

Franța reprezintă în mod tradițional un partener privilegiat al României în plan european, NATO și global, inclusiv la nivelul principalelor organizații internaționale.

Parteneriatul Strategic dintre România și Franța a fost stabilit prin Declarație comună semnată în februarie 2008, la București, de către Președinții celor două state.
De asemenea, în noiembrie 2018, cei doi șefi de stat au semnat, la Paris, o Declarație politică asupra Parteneriatului Strategic.

Semnarea Declarației a coincis cu lansarea Sezonului România-Franța, amplu proiect de diplomație publică și culturală desfășurat în ambele state, a cărui derulare a corespuns și cu deținerea, de către România, a Președinției Consiliului UE și sărbătorirea Centenarului Marii Uniri.

Parteneriatul Strategic este însoțit de o Foaie de parcurs, actualizată periodic, document care include prioritățile de cooperare bilaterală, la nivel european și internațional.
În anul 2025 se vor împlini 145 de ani de la stabilirea relațiilor bilaterale între cele două țări.

Schimburi comerciale

În 2023, volumul schimburilor bilaterale a fost de 11,12 miliarde EUR (+ 6,57% față de aceeași perioadă a anului precedent), din care exporturile 5,9 mld. EUR (+6,72%), iar importurile 5,21 mld. EUR (+6,40%). Balanța comercială a înregistrat un excedent pentru RO de 689 milioane EUR.

Franța este între cei mai importanți parteneri comercial ai RO. Cifrele pentru 2023 plasează FRANȚA pe locul 3 la exporturi.

În primele 7 luni ale anului 2024 (31 iulie 2024), volumul schimburilor bilaterale a fost de 6,67 miliarde EUR (+1,06 %), cu o valoare a exportului de 3,48 miliarde EUR (-1,22%) și a importului de 3,18 miliarde EUR (+ 3,68%).

Structura exporturilor se menţine constantă, la nivelul acelorași grupe de mărfuri, cu o concentrare asupra următoarelor grupe de produse: mașini, aparate, echipamente electrice și vehicule, aeronave și echipamente de transport.

Situația investițiilor franceze în România

Conform datelor ONRC, la 30 iunie 2024, în România erau înregistrate 10.893 societăţi comerciale cu capital francez, din care aproximativ 5000 sunt active, cu un volum al capitalului subscris de 2,40 miliarde EUR, respectiv 4,97 % din totalul investiţiilor străine directe.

Franța se situează pe locul 6 în clasamentul investitorilor străini. Principalele firme investitoare în România sunt: Renault France, Airbus Group, Orange, Valeo, Carrefour, Engie, BRD – Société Générale, Accor Hotels, Auchan, Oxylane, Veolia, Alcatel-Lucent, Sanofi, Leroy-Merlin.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare