Premierul Cîțu, la inaugurarea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă de la București: Va beneficia de sprijinul deplin al Guvernului, dar şi al meu, personal

Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă va beneficia de sprijinul deplin al Guvernului, va produce valoare adăugată reală, benefică pentru România şi pentru partenerii NATO şi UE, a declarat, luni, premierul Florin Cîţu.

  • Cîțu: O instituţie constituită în subordinea Ministerului de Externe, instituţie care, vă asigur, că va beneficia de sprijinul deplin al Guvernului, dar şi al meu, personal.

”Înfiinţarea Centrului este urmarea firească a importanţei pe care problematica rezilienţei a acumulat-o în ultimii ani, o problematică deosebit de complexă, ce trebuie urmărită îndeaproape ca urmare a impactului pe care îl are în societate, în general, dar şi asupra instituţiilor statului, în particular”, a declarat premierul Cîțu la inaugurarea sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă (E-ARC) de la Bucureşti.

Cîțu a spus că Centrul va beneficia de un „bagaj solid şi variat de expertiză”.

„Împărtăşesc opinia conform căreia rezilienţa trebuie conceptualizată dintr-o perspectivă care să permită concluzii operaţionale. Consolidarea rezilienţei a devenit un imperativ pe plan naţional, în perspectiva NATO şi UE. Centrul va beneficia de un bagaj solid şi variat de expertiză care nu mă îndoiesc că va produce valoare adăugată reală, benefică pentru România şi pentru partenerii noştri”, a precizat premierul.

Cîţu a adăugat că „un stat cu caracteristicile României nu poate rămâne în afara marilor dezbateri europene şi euroatlantice”.

„Eu, personal, văd această implicare şi sub aspectul solidarităţii cu aliaţii şi partenerii noştri. Ştiu că există deja în curs un proces de reflecţie în instituţiile naţionale privind modalităţile de consolidarea rezilienţei. Consider că este necesar să împărtăşim cu aliaţii şi partenerii noştri concluziile la care ajungem, fie ele şi de etapă, dat fiind că este vorba despre procese în curs, astfel încât să fim cu toţii mai eficienţi în combatarea provocărilor şi ameninţărilor cu care ne confruntăm deja de ceva vreme”, a subliniat prim-ministrul.

Premierul a evidenţiat că va sprijini activitatea acestui Centru.

„Dintr-un alt punct de vedere, îmi doresc ca centrul să stabilească un set de conexiuni bogat şi solid cu mediile de reflecţie europeană şi euroatlantice în materie. Un astfel de deziderat presupune o cooperare internaţională extinsă. Prezenţa, astăzi, aici, a secretarului general adjunct al NATO şi a vicepreşedintelui Comisiei clasează această aspiraţie sub auspicii deosebit de favorabile, pentru că, bineînţeles, principalele platforme de cooperare internaţională a României, în materie de rezilienţă, vor fi cu precădere cele legate de NATO şi de Uniunea Europeană. Din acest punct de vedere, mesajul meu către centru, cu care vreau să închei această alocuţiune, este: aveţi tot sprijinul, participarea amplă de astăzi o dovedeşte cu claritate”, a mai transmis premierul Florin Cîțu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare