Premierul Ciucă a discutat cu ministrul de Externe al Iordaniei despre gestionarea fluxului de refugiaţi

Premierul Nicolae Ciucă a avut o întrevedere, marţi, cu ministrul Afacerilor Externe şi al Expatriaţilor din Regatul Haşemit al Iordaniei, Ayman Safadi, aflat în vizită în România. În cadrul convorbirilor au fost abordate teme ce ţin de gestionarea fluxului de refugiaţi, precum şi aspecte legate de cooperarea bilaterală. 

 

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat importanţa cooperării în domeniul agriculturii şi aşteptările părţii române de a accelera aprobarea avizelor sanitar-veterinare necesare exporturilor de către autorităţile iordaniene, arată comunicatul de presă al Guvernului. Discuţiile au făcut referire şi la necesitatea reechilibrării balanţei comerciale prin importurile de îngrăşăminte chimice conforme din Iordania.

Ministrul Afacerilor Externe şi al Expatriaţilor din Regatul Haşemit al Iordaniei, Ayman Safadi, a prezentat situaţia relaţiilor bilaterale în diferite domenii, cu accent asupra  dimensiunii economice, mai indică sursa citată. În acest context, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a propus organizarea unor reuniuni în format business-to-business pentru consolidarea cooperării economice bilaterale, precum şi întărirea colaborării în domeniile apărării, intelligence şi combaterii terorismului.

O componentă importantă a convorbirilor a vizat Procesul de Pace din Orientul Mijlociu şi perspectivele de relansare a acestuia, cu sprijinul României şi al Iordaniei. Înaltul demnitar iordanian a apreciat poziţia echilibrată şi rolul de mediator al României în Orientul Mijlociu, care este unul tradiţional, prin prisma construcţiei de încredere între ţara noastră şi cele două părţi implicate, Israel şi Palestina.

 

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a mulţumit pentru invitaţia adresată de ministrul Afacerilor Externe şi al Expatriaţilor de a vizita Regatul Haşemit al Iordaniei şi, la rândul său, a adresat invitaţia pentru omologul său iordanian, Bisher Al Khasawneh, să efectueze o vizită la Bucureşti, conchide sursa menţionată.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare