Nicolae Ciucă, premierul României, a anunţat ce s-a decis cu privire la preţurile la energie electrică şi gaze naturale, măsuri care vor fi aplicate timp de un an.
„Am decis noile măsuri de protejare a populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale. Aceste măsuri vor fi aplicate timp de un an. La electricitate, pentru clienţii casnici, am stabilit următoarele: introducerea unui tarif social de 0,68 lei/KW cu TVA inclus, pentru gospodăriile cu un consum lunar până în 100 KW. Sunt peste patru milioane de gospodării care se încadrează la acest tip de consum. Alte patru milioane de gospodării care au un consum lunar de energie electrică între 100 şi 300 KW, vor beneficia de tariful de 0,8 lei/KW cu TVA inclus. Impactul acestui pachet de sprijin este estimat la 3,62 miliarde lei.
Pentru clienţii non-casnici, IMM-uri, micro, mici şi mijlocii, instituţii publice, spitale, şcoli, grădiniţe, lăcaşuri de cult, primării, universităţi, ONG-uri, precum şi alte astfel de instituţii, va fi un tarif unic de 1 leu/KW, de asemenea cu TVA inclus. Impactul estimat pentru măsurile de sprijin al acestor categorii de beneficiari este de 5,54 miliarde lei.
Pentru marii consumatori de energie se vor aplica scheme de ajutor de stat care vor asigura reducerea costului cu până la 20%”, a anunţat premierul Nicolae Ciucă.
Premierul a adăugat că la gaze naturale, clienţii casnici care vor avea un consum anual de până la 1.200 de metri cubi vor beneficia de un tarif de 0,31 lei/KW.
„La gaze naturale, clienţii casnici care vor avea un consum anual de până la 1.200 de metri cubi vor beneficia de un tarif de 0,31 lei/KW. Impactul estimat – 2,8 miliarde lei, până la sfârşitul anului, Pentru consumatorii non-casnici, costul gazului natural va fi de 0,37 lei/KW. Aici ne referim la IMM-uri, micro, mici şi mijlocii, instituţii publice, spitale, şcoli, grădiniţe, lăcaşuri de cult, primării, universităţi, ONG-uri şi alte instituţii similare”, a conchis premierul.