Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, în videoconferinţa cu prefecţii, că în momentul de faţă, peste 85% din recensământ s-a desfăşurat, ceea ce poate să constituie un grad satisfăcător. Şeful Executivului a mai spus că, din informaţiile pe care le-a primit, sunt probleme în municipiul Bucureşti, în Timişoara şi în Iaşi şi a cerut să se ia măsuri.
”Ne apropiem de finalizarea recensământului. Acesta trebuie finalizat până pe data de pe 31 iulie, în conformitate cu legea şi cu angajamentele pe care le-am avut cu programul Băncii Mondiale. Ca atare, din datele pe care le am, în momentul de faţă, peste 85% din recensământ s-a desfăşurat, ceea ce poate să constituie un grad satisfăcător. Mai sunt câteva zile până la sfârşitul lunii; cred că putem, prin intermediul autorităţile locale – prefecturi, primăriile -, prin sprijinul pe care îl pot acorda de la o localitate la alta, dintr-un judeţ în altul, cu recenzori, să asigurăm finalizarea acestui demers”, a spus premierul în videoconferinţa cu prefecţii.
Şeful Executivului a arătat că ”sunt probleme, din ceea ce au primit până acum, în municipiul Bucureşti, în Timişoara şi în Iaşi”.
”Ca atare, rog să se ia măsuri la nivelul acestor localităţi. Ştiu că în Bucureşti au fost aduşi recenzori din Călăraşi, poate şi celelalte judeţe pot să dea o mână de ajutor, astfel încât să se finalizeze aşa cum se cuvine”, a menţionat el.
Premierul Nicolae Ciucă a mai spus că a discutat cu preşedintele Institutului Naţional de Statistică.
”Are speranţa că, aşa cum s-au derulat lucrurile, recensământul se va finaliza şi vom beneficia de datele de care avem nevoie”, a spus el.
”Vă cer, încă o dată, să vă sprijiniţi reciproc în derularea activităţilor în perioada care ne-a rămas, astfel încât să poate să fie finalizat cum se cuvine”, a mai afirmat premierul Ciucă.