Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că Holocaustul reprezintă un „capitol întunecat” al istoriei, punctând că acesta nu trebuie uitat şi minimalizat, potrivit Agerpres.
„Acest capitol întunecat din trecutul nostru, când evreii din România au devenit victime ale tragediei Holocaustului nu trebuie uitat sau minimalizat. Omagiindu-i pe cei morţi sau deportaţi, pe cei obligaţi să-şi părăsească ţara, pe cei deposedaţi de bunurile lor, de drepturile şi libertăţile garantate de Constituţie şi trataţi ca fiinţe inferioare, ne facem un examen de conştiinţă şi încercăm să înţelegem cauzele şi consecinţele abdicării de la valorile şi tradiţiile poporului nostru, de la obligaţiile pe care ni le-am asumat după Marea Unire de la 1918”, a spus Ciucă, la Templul Coral, la ceremonia dedicată Zilei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului.
Premierul a adus un pios omagiu victimelor Holocaustului. El a prezentat contribuţia comunităţii evreieşti la dezvoltarea României.
„Din păcate, în anul 1938, cel mai ilustrativ din perspectiva dezvoltării României interbelice, a însemnat şi începutul unui derapaj în alcătuirile democratice ale statului român, a culminat cu tenebroasa eră a Holocaustului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când regimul Antonescu a recurs la legislaţie de tip fascist având ca ţintă populaţia evreiască din România, la deportarea masivă a populaţiei evreieşti din Basarabia şi Bucovina din toamna anului 1941 laolaltă cu alţi membrii ai comunităţii din restul ţării”, a afirmat Ciucă.
Premierul a precizat că înfiinţarea Comisiei pentru studierea Holocaustului în România a fost un act necesar şi oportun.