Premierul Nicolae Ciucă a efectuat, marţi, o vizită de lucru în Ucraina, la Kiev, însoţit de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, unde a fost primit de preşedintele Volodimir Zelenski şi a avut întrevederi cu prim-ministrul Ucrainei, Denys Shmyhal, şi preşedintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk.
Delegația română a vizitat localităţile Borodianka şi Irpin, din proximitatea capitalei Kiev, puternic afectate de agresiunea ilegală, neprovocată şi nejustificată a Rusiei asupra Ucrainei, informează Executivul de la Bucureşti.
„Prim-ministrul Ciucă a transmis un mesaj de condamnare în termenii cei mai fermi a invaziei ruse, a atrocităţilor umane şi distrugerilor materiale, exprimând sprijinul României pentru derularea unei investigaţii internaţionale pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi de comiterea de crime internaţionale, inclusiv prin contribuţia financiară voluntară recentă, decisă de Guvernul României, către Fondul fiduciar al Curţii Penale Internaţionale”, precizează comunicatul citat.
Conform Guvernului, în discuţiile cu oficialii ucraineni, prim-ministrul României a reiterat sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei şi a prezentat măsurile de sprijin multidimensional pentru Ucraina şi poporul ucrainean în contextul războiului, inclusiv pentru gestionarea celor peste 820.000 de persoane refugiate care au trecut graniţa cu România.
Premierul a evidenţiat „numeroasele măsuri administrative adoptate încă de la începutul agresiunii ruse pentru permiterea accesului refugiaţilor ucraineni pe teritoriul naţional şi asigurarea condiţiilor necesare de protecţie, precum crearea taberelor de refugiaţi, reglementarea accesului gratuit la servicii medicale, educaţionale şi de transport, precum şi la piaţa muncii”.
De asemenea, premierul a subliniat că România şi-a asumat şi un rol de intermediar în transferul ajutoarelor internaţionale către Ucraina, prin intermediul hub-ului umanitar înfiinţat la Suceava pe 9 martie, care a fost tranzitat până acum de 32 de convoaie umanitare cu 163 de camioane.
În contextul vizitei, premierul Ciucă „a analizat împreună cu oficialii ucraineni noi posibilităţi de sprijin pentru Ucraina”. A fost examinată, conform Guvernului, diminuarea efectelor negative ale războiului asupra economiei ucrainene, în particular în ce priveşte posibilităţile de realizare a exporturilor de cereale şi produse de origine animală.
Printre altele, premierul Ciucă a menţionat ca măsură concretă de sprijin liberalizarea temporară de către România pe teritoriul naţional a transportului rutier de marfă efectuat de operatorii ucraineni începând cu 5 aprilie 2022, începerea reabilitării unei căi ferate cu ecartament larg în portul Galaţi pentru facilitarea accesului direct al garniturilor feroviare din Ucraina şi Republica Moldova şi scurtarea timpului de transbordare a mărfurilor, analizarea posibilităţii creşterii capacităţilor de tranzit prin punctele de trecere a frontierei comune şi facilitarea extinsă a controlului sanitar-veterinar la aceste puncte, extinderea capacităţilor de preluare de mărfuri din Ucraina prin portul Constanţa.
Premierul român a subliniat importanţa dezvoltării conectivităţii între România şi Ucraina prin deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei şi a reiterat că „România este disponibilă şi interesată să participe substanţial la procesul de reconstrucţie post-conflict a Ucrainei, în funcţie de parametrii şi priorităţile definite de autorităţile ucrainene, urmând a fi stabilit un dialog bilateral dedicat, concret pe acest subiect”.
În ceea ce priveşte relaţia bilaterală, Nicolae Ciucă a transmis, potrivit sursei citate, dorinţa avansării relaţiei româno-ucrainene la un nivel superior, pornind de la potenţialul de cooperare existent, interesele comune de securitate şi solidaritatea între cele două popoare, manifestată cuprinzător, în mod concret, de la declanşarea agresiunii ruse.
Premierul Nicolae Ciucă a reiterat sprijinul ferm al României pentru aspiraţiile Ucrainei de integrare în Uniunea Europeană şi a felicitat Kievul pentru transmiterea răspunsului la prima parte a chestionarului de aderare.
Potrivit comunicatului citat, s-a discutat şi despre dosarul transnistrean, inclusiv în contextul ultimelor evoluţii.
„Toţi interlocutorii ucraineni au mulţumit Guvernului României şi cetăţenilor români pentru sprijinul acordat în diverse domenii de interes direct pentru partea ucraineană şi pentru solidaritatea manifestată, cu multă empatie, încă de la declanşarea agresiunii militare ruse. Aceştia au prezentat evoluţiile din teren ale confruntării militare şi necesităţile de sprijin pe mai multe planuri. Au salutat şi susţinut disponibilitatea de a crea un nou profil partenerial, superior, pe toate dimensiunile, pentru relaţia bilaterală româno-ucraineană şi au asigurat cu privire la respectarea drepturilor identitare ale etnicilor români”, se mai arată în comunicatul Guvernului.
Sursa: pressonline.ro