Premierul Ciucă, la finalul vizitei de la Bruxelles: Toţi oficialii europeni cu care am discutat susţin finalizarea procesului de aderare a României la Schengen

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, la finalul vizitei oficiale efectuate la Bruxelles, că în discuţiile pe care le-a avut cu oficialii europeni, aceştia i-au transmis că susţin procesul de aderare al României la Spaţiul Schengen. Referitor la ridicarea MCV, şeful Executivului a precizat că ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu a prezentat comisarului european Vera Jourova detaliile şi procesul tehnic prin care au fost elaborate legile Justiţiei, fiind „perspective pozitive astfel încât României să îi fie ridicat acest capitol al MCV”, potrivit News.ro. 

 

„Subiectele au fost următoarele – Schengen, MCV, PNRR, Republica Moldova şi Ucraina şi desigur, la sediul NATO, am discutat aspectele legate de contextul de securitate. În afara agendei oficiale, am mai avut aseară o întâlnire cu oamenii de afaceri belgieni şi români. Pentru a rezuma concluziile întâlnirilor am să urmez agenda pe care am expus-o, iar în ceea ce priveşte Schengen, vreau să vă spun că toţi interlocutorii au subliniat susţinerea de care România se bucură pentru a finaliza procesul de aderare la Schengen. Au fost două activităţi de evaluare, iar rezultate comisiei de evaluare sunt cât se poate de pozitive şi asigură continuarea cadrului de evaluare şi discuţii în vederea clarificării oricărei probleme la nivelul oricărui stat membru Schengen, astfel încât, atunci când va fi luată decizia în Consiliul JAI să avem susţinerea în acest sens”, a afirmat Nicolae Ciucă, într-o conferinţă de presă susţinută joi, la finalul vizitei oficiale de la Bruxelles.

 

El a adăugat că „e foarte bine cunoscut că sunt unele probleme care trebuie clarificate în relaţia bilaterală cu Olanda”.

„Au fost întreprinse demersuri şi am arătat deschidere faţă de punerea la dispoziţie a tututor elementelor necesare. A fost transmisă o scrisoare de invitare la adresa ministrului de Interne olandez, astfel încât o delegaţie să vină în România şi să poată să vadă tot ce s-a întreprins şi am convingerea că toate aceste chestiuni vor fi rezolvate în timp oportun”, a mai spus premierul.

Referitor la MCV, prim-ministrul a spus că a avut discuţii legate de întreg procesul tehnic prin care au fost elaborate legile justiţiei.

„Au fost discuţii între ministrul Predoiu şi comisari şi sunt perspective pozitive astfel încât României să îi fie ridicat acest capitol al MCV”, a completat Ciucă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare