Premierul Dăncilă lovește din nou/ Vrea să reducă democrația

În ședința de Guvern de joi, premierul Viorica Dăncilă a făcut o nouă gafă, încurcând cuvintele.

„Aceste modificări au fost făcute pe baza consultărilor cu Comisia Europeană. Putem spune, pe scurt, că reducem democrația, ăăă, reducem birocrația și reducem termenele”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței Executivului de joi.

Viorica Dancilă
foto: Guvernul României

Premierul Dăncilă continuă seria gafelor. Limba română și limba engleză nu sunt pentru toată lumea

Premierul Viorica Dăncilă l-a primit vineri la Palatul Victoria pe omologul său din Croația, Andrej Plenkovic. Nici n-a început bine vizita oficială, că premierul român a și făcut prima gafă.

Premierul Viorica Dăncilă a vrut să plece în timp ce era intonat imnul Croației, dar a fost oprită de premierul Andrej Plenkovic.

După ce a rezistat la intonarea imnurilor, premierul a continuat seria de gafe stâlcind limba română și limba engleză.

”Am avut discuții foarte interesante privind cooperarea noastră în context european și în perspectiva apartenenței CELE două state la trio-ul președințiilor Consiliului Uniunii Europene”, a spus premierul.

Apoi a continuat: ”Am exprimat interesul României pentru consultarea cu Croația în ceea ce privește politica de extindere și înregistrarea de progrese pe acest dosar în cadrul sau în contextul apartenenței la ACEIAȘI trio de PREȘIDENȚII”.

După toate astea, Viorica Dăncilă l-a înrebat pe omologul său, în engleză, dacă nu vrea să facă o poză: „Make a photo?”. Corect din punct de vedere al limbii engleze ar fi fost „Take a photo”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare