Premierul Dăncilă s-a întâlnit cu omologul său albanez, Edi Rama

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit vineri cu premierul Albaniei, Edi Rama, cu prilejul participării la Summit-ul 16+1 de la Sofia.

Premierul român a reiterat susţinerea fermă a Guvernului de la București, la nivel politic şi tehnic, pentru aderarea Albaniei la Uniunea Europeană şi a adresat felicitări Albaniei pentru confirmarea Consiliului European de deschidere a negocierilor de aderare ale Albaniei pe durata președinției române la Consiliul Uniunii Europene, în baza reformelor și progreselor realizate până în prezent, care vor continua și în perioada următoare.

În context, partea albaneză a mulţumit pentru sprijinul acordat de România în momente importante din istoria Albaniei, sprijin transpus concret şi în ceea ce privește parcursul european al R. Albania.

Discuţiile celor doi premieri au relevat voința comună de dezvoltare a bunelor relații bilaterale existente, cu accent pe consolidarea cooperării la nivel sectorial, prin prisma cooperării în domenii cu relevanţă pentru dialogul UE – Albania, cât şi pentru consolidarea cooperării economice. Au fost convenite acțiuni comune, în decursul acestui an, la nivelul mecanismelor guvernamentale însărcinate pentru cooperarea economică, ştiinţifică şi tehnică, dar şi a comunităţilor de afaceri din cele două ţări.

Premierul albanez a împărtăşit opinia părții române privind necesitatea dezvoltării cooperării bilaterale multisectoriale şi a asigurat că va depune toate eforturile pentru înregistrarea unor evoluţii concrete privind cooperarea în domenii de interes reciproc, cu accent pe domeniul economic.

Ambele părți au remarcat dialogul bun la nivel politic şi au trecut în revistă posibilitățile de dezvoltare pe viitor a cooperării celor două state, cu accent pe domeniile în care Albania trebuie să realizeze progrese concrete în parcursul său european. Premierul român și-a exprimat încrederea că, în perioada imediat următoare, se vor înregistra progrese concrete în dosarele importante de pe agenda bilaterală.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare