Premierul demis Florin Cîțu nu va participa la „Ora prim-ministrului”

Premierul interimar Florin Cîţu a anunţat, luni, că nu va merge la şedinţa Camerei Deputaţilor, la Ora prim-ministrului, care avea ca temă campania de vaccinare împotriva COVID-19.

„Nu, suntem în negocieri politice. Nu mergem în Parlament astăzi”, a precizat Cîţu, la sediul PNL, întrebat în legătură cu dezbaterea solicitată de USR, potrivit Agerpres.

Premierul interimar a fost invitat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la ”Ora prim-ministrului”, pentru a prezenta un raport privind campania de vaccinare împotriva COVID-19.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor aprobase marţea trecută cererea grupului parlamentar USR în acest sens.

Tema dezbaterii era: „Raportul prim-ministrului privind campania de vaccinare împotriva COVID-19, pe care o coordonează, în contextul în care România a ajuns pe penultimul loc în UE la acest capitol”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare