Premierul Florin Cîțu le-a transmis, duminică, reprezentanților Direcțiilor de Sănătate Publică din țară să se asigure că măștile pentru protecția copiilor vor ajunge în școli. Cîțu a spus că își dorește menținerea anului școlar cu prezență fizică, potrivit antena3.ro.
„Este foarte important ca siguranța copiilor să fie în prim plan și de asta trebuie să vedem dacă mai e ceva de făcut. Avem câteva excepții pentru prezența fizică (cazul celor 2.400 de elevi din 12 localități unde rata de infectare este peste 6 la mie – n.r.).
Vreau să menținem anul acesta cu prezență fizică și de aceea vreau să ne asigurăm că regulile pe care le-am stabilit sunt respectate în fiecare zi”, a spus Cîțu.
Premierul le-a transmis celor din DSP-uri că măștile trebuie să ajungă la copii, în școli.
„Măștile, cei de la DSP: trebuie să fie în stocuri și să ajungă la școli. Avem destule măști în acest moment. Dacă este nevoie vom mai suplimenta”, a mai spus Cîțu.