Premierul irlandez spune că nu vrea un război comercial între UE şi Regatul Unit

Un război comercial între Uniunea Europeană şi Regatul Unit ar fi ”şocant şi inutil”, este de părere premierul irlandez Micheal Martin, potrivit căruia un asemenea scenariu nu este dorit nici de Dublin, nici de Bruxelles, informează joi BBC, potrivit Agerpres.

Guvernul britanic a provocat iritare la Bruxelles şi Washington după ce săptămâna trecută a anunţat că va acţiona unilateral pentru a modifica Protocolul privind Irlanda de Nord, document anexat Acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Londra încearcă să reducă nemulţumirile unioniştilor nord-irlandezi ce refuză să participe la un nou guvern delegat la Belfast – condus pentru prima dată de republicanii din Sinn Fein după victoria acestora la alegerile locale din 5 mai – dacă Protocolul nu este modificat.

Întrebat, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveţia), dacă UE are intenţia de a aplica tarife exporturilor britanice sensibile din punct de vedere politic, Martin a refuzat să ”intre în detaliile privind ceva de acest gen, întrucât sperăm că acest lucru este ceva la care nici nu trebuie să ne gândim vreodată”.

„Singura decizie unilaterală adoptată aici a fost luată de guvernul Regatului Unit, care a ameninţat că va rupe un acord internaţional semnat cu Uniunea Europeană”, a spus şeful executivului irlandez, care a apreciat că o soluţie între părţi este ”fezabilă”.

Protocolul nord-irlandez stipulează că, pentru a preveni o reintroducere a frontierei fizice între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda (ţară membră a Uniunii Europene) care ar ameninţa Acordul de pace din Vinerea Mare semnat în 1998, controalele vamale se efectuează în porturile nord-irlandeze, inclusiv pentru mărfurile venite din Marea Britanie.

Totuşi, guvernul de la Londra încearcă să renegocieze înţelegerea cu Bruxellesul, susţinând că au apărut disfuncţionalităţi în transportul unor mărfuri către Irlanda de Nord şi ameninţând chiar cu activarea măsurilor de salvgardare, prevăzute în acord, dacă UE nu va accepta modificarea textului.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare