Premierul Marcel Ciolacu a transmis luni un mesaj de condoleanţe după moartea lui Ilie Şerbănescu, subliniind că acesta a fost unul dintre cei mai apreciaţi şi valoroşi economişti români.
„Ilie Şerbănescu a fost unul dintre cei mai apreciaţi şi valoroşi economişti români, un adevărat om de stat, un om cu o viziune, care şi-a dorit întotdeauna ceea ce a fost mai bine pentru ţară. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris prim-ministrul, pe Facebook.
Economistul Ilie Şerbănescu a murit la vârsta de 81 de ani. A absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti, apoi, în 1978, a devenit doctor în economie.
Este autor al lucrărilor „Corporaţiile transnaţionale” (1978), „Terra portret în alb-negru” (1980), „Reforma economică în România: jumătăţile de măsură dublează costurile sociale” (1994), „Manifestul partidului imobilist” (1996), precum şi a peste 1.500 de articole şi studii asupra reformei postdecembriste din România.
A publicat articole de analiză la ziarele cu profil economic şi financiar.
Ilie Şerbănescu a fost ministru al Reformei, preşedinte al Consiliului pentru Reformă, în Cabinetul Ciorbea (5 decembrie 1997 – 17 aprilie 1998).
Sursa: AGERPRES