Premierul – mesaj Ziua Pompierilor: Sunteţi un scut stabil şi puternic pentru societatea civilă

Pompierii reprezintă un scut stabil şi puternic pentru societatea civilă, iar Guvernul este alături de ei, a declarat vineri premierul Viorica Dăncilă, într-un mesaj adresat cu prilejul Zilei Pompierilor.

„13 septembrie este un prilej de mândrie pentru că îi sărbătorim pe unii dintre cei mai apreciaţi şi îndrăgiţi angajaţi ai sistemului public: pompierii. Lumea, în general, dar şi România vremurilor noastre, se confruntă cu numeroase situaţii de urgenţă, iar dumneavoastră sunteţi mereu în mijlocul acţiunii, ca salvatori.”, se arată în mesajul premierului.

Şefa guvernului a arătat că, în cei 171 de ani de existenţă instituţională, prin acţiunile lor, pompierii au reuşit să şteargă multe lacrimi şi să umple suflete de recunoştinţă.

„V-aţi luat angajamentul pentru un prezent stabil şi un viitor mai sigur, un angajament care ne pune pe noi ceilalţi la adăpost, în vremuri tulburi şi în situaţii neprevăzute. Sunteţi un scut stabil şi puternic pentru societatea civilă şi este nevoie de contribuţia fiecăruia dintre noi, pentru a vă putea întoarce mereu acasă, alături de cei dragi, în siguranţă şi nevătămaţi. Guvernul României este alături de dumneavoastră. Alocăm resursele financiare necesare unei bune funcţionări a instituţiei şi facem eforturi pentru asigurarea condiţiilor cât mai bune de pregătire, dotare şi echipare.

Vă mulţumesc, dragi pompieri, pentru curajul, devotamentul şi profesionalismul de care daţi dovadă, pentru faptul că nu aţi obosit să ne salvaţi, să ne ocrotiţi şi să fiţi un exemplu de implicare civică”, a conchis premierul în mesajul său.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare