Premierul Nicolae Ciucă: Am mulțumit astăzi jurnaliștilor acreditați la Guvern pentru modul profesionist în care răspund nevoii de informare a societății

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă afirmă că a mulțumit astăzi jurnaliștilor acreditați la Guvern pentru modul profesionist în care răspund nevoii de informare a societății. Sunt oameni responsabili, întotdeauna bine documentați, care pun în slujba adevărului și a interesului public libertatea de exprimare și accesul la informație, la nivelul valorilor euroatlantice pe care ni le-am asumat prin voința cetățenilor, spune premierul. 
”Munca de jurnalist implică, în primul rând, responsabilitate față de oameni, motiv pentru care consider de neacceptat orice formă de influență sau intimidare îndreptată împotriva presei.
Cred irevocabil în dreptul la opinie și în libertatea de exprimare, apreciez munca și rolul presei în societatea românească. Asistăm de câțiva ani la o reașezare a priorităților de comunicare, pe fondul dificultăților economice și sociale generate de pandemie și de războiul din proximitatea granițelor noastre. Într-o perioadă în care multitudinea de canale de comunicare lasă loc și unor campanii de dezinformare, provocarea cea mai dificilă, inclusiv pentru jurnaliști, este de a discerne între informarea corectă și obiectivă, bine documentată, pe de o parte, și informațiile false, menite să manipuleze, să dezbine și să incite la ură.
La nivel instituțional, dar și la nivelul presei, suntem toți în slujba românilor și avem responsabilitatea de a apăra adevărul și de a consolida împreună democrația și statul de drept.
Am toată aprecierea pentru oamenii din presă care prin munca lor promovează și apără interesele societății și îi consider parteneri în eforturile pe care Guvernul și le-a asumat pentru obiectivele majore ale României. Libertatea presei înseamnă cale liberă spre dezbaterea temelor de interes pentru societate și a soluțiilor prin care să ajungem la concretizarea acestor obiective.
Cu încredere în profesionalismul și buna credință a oamenilor care lucrează în mass-media, le urez tuturor sănătate, succes și proiecte împlinite!
La mulți ani!”, scrie premierul pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare