Premierul Nicolae Ciucă: L-am demis, azi, pe șeful Autorității Naționale a Vămilor și am luat act de demisiile șefilor ANAF și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale. Reformarea acestor instituții trebuie accelerată!

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat, marţi, că l-a demis pe şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor şi că a luat act de demisiile şefilor ANAF şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, subliniind că este nevoie de un sistem de colectare mai eficient, prin care bugetul să aibă resursele necesare politicilor publice aşteptate de cetăţeni.

„Creşterea economică pe care am obţinut-o trebuie să fie resimţită de oameni, iar pentru a reuşi acest lucru, instituţiile statului trebuie să fie mai performante. După un an în care PIB-ul ţării a crescut cu 49 miliarde de euro, trebuie să regăsim aceeaşi dinamică şi în încasările de la buget. Avem nevoie de un sistem de colectare mai eficient, prin care bugetul să aibă resursele necesare politicilor publice aşteptate de cetăţeni. L-am demis, azi, pe şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor şi am luat act de demisiile şefilor ANAF şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Reformarea acestor instituţii trebuie accelerată, prin digitalizare, profesionalizarea angajaţilor şi eficientizarea procedurilor de lucru. Doar astfel vom putea valorifica în interes public rezultatele bune ale economiei şi vom răspunde nevoilor sociale”, a afirmat Nicolae Ciucă într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului.

Şeful Executivului a subliniat că prin continuarea programelor de investiţii masive, colectarea corectă a veniturilor la buget şi exploatarea resurselor naturale, „România va intra într-o nouă etapă de modernizare, în beneficiul tuturor cetăţenilor săi”.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare