Premierul Nicolae Ciucă afirmă, într-un mesaj transmis Patriarhului Daniel la împlinirea a 15 ani de la întronizare, că instituţia pe care acesta o conduce reprezintă un model de generozitate şi este „deplin angajată în viaţa cetăţii”.
„În toată această perioadă de slujire patriarhală, aţi contribuit decisiv la transformarea Bisericii Ortodoxe Române într-o instituţie dinamică, deplin angajată în viaţa cetăţii, activă în plan spiritual, social-filantropic, educaţional şi cultural. Cu aceeaşi determinare şi energie, v-aţi dedicat consolidării parteneriatului dintre Stat şi culte, care se fundamentează pe valori comune – dialog interreligios, buna cooperare, libertate religioasă, echilibru, respect faţă de drepturile fundamentale”, i-a transmis premierul patriarhului, într-un mesaj postat vineri pe pagina de Facebook a Guvernului.
Nicolae Ciucă a subliniat „suportul” Bisericii Ortodoxe Române în perioada pandemiei, dar şi ajutorul oferit refugiaţilor în urma războiului din Ucraina.
„Grija pe care Preafericirea Voastră a arătat-o necontenit faţă de societatea românească nu s-a limitat la rugăciune, ci s-a extins în sfera practică prin suportul arătat de Biserica Ortodoxă Română faţă de semeni în perioada pandemiei şi faţă de cei nevoiţi să-şi părăsească ţara din cauza războiului ilegal, neprovocat şi nejustificat al Federaţiei Ruse în Ucraina. Sub păstorirea Preafericirii Voastre, Biserica Ortodoxă Română reprezintă un model de generozitate şi solidaritate, un promotor şi păstrător al tradiţiilor şi identităţii spirituale. Cu deosebită preţuire, vă doresc să continuaţi misiunea pastorală, cu aceeaşi putere de până acum, în slujba românilor din ţară şi din diaspora”, se mai arată în mesajul prim-ministrului.
Sursa: AGERPRES