Premierul Ludovic Orban a avut miercuri o întrevedere, la Palatul Victoria, cu delegaţia Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), condusă de Charlotte Ruhe, Managing Director pentru Europa Centrală şi de Est, pe agendă fiind prezentarea noii strategii de ţară pentru perioada 2020-2025 a Băncii, care a iniţiat un proces de consultare publică cu autorităţi ale administraţiei publice, cât şi cu mediul de afaceri şi cu societatea civilă.
Subiectele abordate în cadrul întrevederii au vizat aspecte relevante pentru activitatea BERD în România, în directă legătură cu priorităţile prevăzute în noua strategie de ţară, a informat miercuri un comunicat al Guvernului.
- Între acestea se află: promovarea investiţiilor în infrastructură durabilă şi dezvoltarea regională, susţinerea productivităţii prin extindere corporativă, inovaţie şi abilităţi şi extinderea procesului de intermediere financiară şi dezvoltarea pieţelor de capital.
Premierul român a apreciat cu acest prilej activitatea BERD în România, atât în ceea ce priveşte programele şi proiectele desfăşurate, cât şi în ceea ce priveşte perspectiva pentru următorii cinci ani.
- În acest sens, Ludovic Orban a declarat că doreşte o colaborare cât mai strânsă cu BERD, concretizată în proiecte de investiţii şi asistenţă tehnică, în domenii precum infrastructura de transport, energie, sănătate, dar şi în domeniul construcţiilor.
Concret, cele două părţi au convenit o serie de domenii prioritare care să contribuie la dezvoltarea economiei româneşti, precum promovarea bunei guvernanţe şi listarea pe bursă a unor întreprinderi de stat, proiecte în parteneriat public-privat (PPP) în domeniul infrastructurii de transport şi municipale (inclusiv transport şi mobilitate urbană, reţelele de distribuţie de gaz şi de electricitate, alimentare cu apă, eficienţă energetică, clădiri verzi, spitale), dar şi susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, asistenţă tehnică şi co-finanţare, în vederea unei mai bune absorbţii a fondurilor europene, a precizat sursa citată.
Tot la Palatul Victoria, delegaţia BERD a avut o reuniune şi cu ministrul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, Lucian Bode, cu ministrul sănătăţii, Victor Costache, precum şi cu alţi oficiali din Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, pentru a discuta o listă de proiecte prioritare pe fiecare domeniu.