Premierul Ludovic Orban are programată, marți, de la ora 16.00, o întâlnire de lucru la Guvern cu responsabilii pentru gestionarea pandemiei COVID-19.
Vor participa ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.
Întâlnirea are loc după ce noile date despre coronavirus arat că, până astăzi, 13 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 160.461 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.109 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
120.515 pacienți au fost declarați vindecați.