Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, şi soţia sa, Stela Recean, vor fi primiţi, miercuri, de Custodele Coroanei, Margareta, la Palatul Elisabeta.
Înalţii oaspeţi vor fi întâmpinaţi, la ora 13,30, de Majestatea Sa şi Principele Consort la intrarea în Palatul Elisabeta, apoi vor fi invitaţi la dejun, informează marţi Biroul de Presă al Casei Regale.
La vizită vor lua parte ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Victor Chirilă, şi alţi reprezentanţi ai misiunii diplomatice.
Luni, Custodele Coroanei Române, Margareta, şi Principele Radu l-au primit, la Palatul Elisabeta, pe preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, discuţiile vizând aspecte legate de felul în care Coroana Română contribuie, pe plan intern şi extern, la procesul de aderare a Chişinăului la Uniunea Europeană.
Sursa: AGERPRES