Republica Moldova şi România sunt legate prin aceeaşi istorie, limbă şi cultură, iar relaţiile dintre cele două state depăşesc nivelul unui parteneriat strategic, fiind unele cu adevărat frăţeşti, a declarat premierul Vasile Tofan la Euronews Enlargement Summit 2026, subliniind că Unirea cu România este o chestiune fundamentală pentru viitorul Republicii Moldova şi nu poate fi tratată drept un simplu plan de rezervă, relatează miercuri portalul Deschide.md, scrie Agerpres.
„Avem foarte multe în comun cu România. Aceeaşi istorie, aceeaşi limbă, aceeaşi cultură, am fost cândva aceeaşi ţară. România este, de departe, cel mai mare prieten al nostru şi cred că relaţia noastră este mai mult decât strategică, dar cu adevărat frăţească”, a declarat Vasile Tofan.
Referindu-se la perspectiva Unirii, premierul moldovean a afirmat că o asemenea decizie nu poate fi condiţionată de succesul sau eşecul altor obiective strategice ale Republicii Moldova.
„Uneori, lumea spune că Unirea cu România este planul nostru B, dar eu cred că astfel de decizii fundamentale despre viitorul statalităţii nu pot fi retrogradate la un plan B”, a subliniat şeful guvernului de la Chişinău.
În acelaşi timp, Vasile Tofan a precizat că realizarea Unirii trebuie să se bazeze pe voinţa majorităţii populaţiei, iar în prezent nu există suficient sprijin pentru această opţiune. Premierul a comparat situaţia cu cea a unei eventuale aderări la NATO, menţionând că autorităţile trebuie să respecte opţiunea cetăţenilor în asemenea chestiuni.
Şeful executivului a reiterat că prioritatea actuală a Republicii Moldova este integrarea europeană, obiectiv care ar permite apropierea celor două state în cadrul aceleiaşi comunităţi politice şi economice.
„Planul nostru A este să ajungem în Uniunea Europeană şi acolo să ne unim cu România, ca parte a unei Europe comune”, a declarat Vasile Tofan, citat de Deschide.md.
sursa – AGERPRES





