Premierul Viorica Dăncilă, convorbire cu omolgul bulgar prin telefon

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut marți o convorbire telefonică cu omologul său bulgar, Boiko Borisov, la inițiativa acestuia.

 

Cei doi demnitari au discutat despre organizarea unei noi întrevederi cvadrilaterale a prim-miniștrilor României, Bulgariei, Greciei și a președintelui Serbiei, a unei întrevederi bilaterale, a ședinței comune de guvern România-Bulgaria.

De asemenea, printre subiectele abordate în cadrul convorbirii telefonice, se numără creșterea interconectivității rutiere între cele două state și schimbul de bune practici.

Premierul Boyko Borisov a reliefat rolul României în lupta pentru constituirea statului bulgar modern și i-a mulțumit Vioricăi Dăncilă pentru contribuția adusă de poporul român. De asemenea, a felicitat-o pentru preluarea funcției de prim-ministru.

La rândul său, Dăncilă a adresat felicitări pentru modalitatea de exercitare, până în prezent, a președinției Consiliului UE, subliniind că România susține prioritățile președinției bulgare și apreciază sublinierea, de către Bulgaria, a importanței perspectivei europene a Balcanilor de Vest.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare