Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut ieri, 26 martie, la Palatul Victoria, o întrevedere cu Linas Linkevičius, ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania. Vizita oficialului lituanian are loc în contextul în care și România și Republica Lituania sărbătoresc anul acesta Centenarul. În cadrul discuțiilor, a fost amintită importanța momentelor de la 1918 pentru România și pentru Republica Lituania.
Conform informării de presă, ambii demnitari au salutat nivelul foarte bun al relațiilor bilaterale, care se bazează pe evoluții istorice similare și care au fost întărite printr-un dialog constant. Din schimbul de vederi a reieșit importanța intensificării schimburilor economice, context în care au fost discutate modalități de sprijin pentru oamenii de afaceri din cele două țări.
Șeful Executivului român a menționat o serie de domenii în care cooperarea sectorială poate fi consolidată, printre care IT, energie, industria chimică, industria alimentară, agricultură, infrastructură.
În cadrul schimbului de opinii privind agenda UE, a reieșit interesul comun pentru consolidarea proiectului european, precum și importanța pe care ambele țări o acordă oferirii de sprijin pentru aspirațiile europene ale statelor din Parteneriatul Estic.
A fost abordată totodată tema Președinției Române a Consiliului Uniunii Europene, care va fi asigurată în premieră de țara noastră în primul semestru al anului viitor.