Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu o delegația a FMI

Conform unui comunicat de presă, premierul Viorica Dăncilă a avut joi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu delegația Fondului Monetar Internațional în contextul evaluării anuale cu privire la evoluția economică. La întâlnire au mai participat vicepremierul Viorel Ștefan și ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.

Discuții au avut ca obiect evoluțiile înregistrate de economia României în ultimul an și perspectivele de dezvoltare și consolidare a sustenabilității economice.

Prim-ministrul a subliniat că România a înregistrat în 2017 o rată a creșterii economice de 7%, datorată, în principal, ponderii industriei și cu un aport substanțial al agriculturii și dezvoltării domeniilor IT și cercetare-inovare. Investițiile nete în economie au fost anul trecut cu 6,4% mai mari decât în 2016, 33,4% din fonduri fiind investite în industrie și 25% în construcții. Șomajul este la cel mai redus nivel din ultimii 25 de ani, în condițiile în care anul trecut au fost create aproximativ 270.000 de noi locuri de muncă.

Prin transferul sarcinii fiscale de la angajator la angajat a fost redus numărul taxelor și cheltuielile cu forța de muncă, iar măsurile privind salarizarea personalului bugetar, cu accent asupra creșterii salariilor în sănătate și educație, precum și creșterea salariului minim brut pe economie contribuie la menținerea pe piața muncii a personalului cu înaltă calificare profesională.

”Reforma fiscală, legea salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, inițierea și promovarea unei noi legi a pensiilor vor oferi sustenabilitate sistemului de pensii pe o perioadă lungă de timp”, a afirmat șeful Executivului.

Pentru 2018 se estimează o creștere economică de 6,1%, cu accent asupra susținerii investițiilor, îndeosebi a celor finanțate din fonduri europene, a mai precizat prim-ministrul Dăncilă.

Vicepremierul Viorel Ștefan și ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, au arătat că Guvernul are în vedere îmbunătățirea predictibilității fiscale, iar modificările din ultima perioadă au fost de natură să aducă o serie  de clarificări necesare simplificarii legislației fiscale.

De asemenea, ministrul Finanțelor a arătat că unul dintre obiectivele Guvernului este creșterea veniturilor bugetare prin îmbunătățirea colectării și a relației dintre fisc și contribuabili.

Reprezentanții FMI au apreciat creșterea economică înregistrată în 2017 și au arătat că ritmul de creștere va putea fi susținut în perioada următoare printr-un mix echilibrat de politici monetare și fiscale, susținerea investițiilor, sustenabilitatea cheltuielilor publice și îmbunătățirii colectării.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare