Premierul Viorica Dăncilă va efectua, în perioada 1-2 mai, o vizită în Polonia

Prim-ministrul Viorica Dăncilă va efectua, în perioada 1-2 mai 2019, o vizită în Republica Polonă, care va avea două momente principale.

Astfel, în data de 1 mai, premierul va participa la Conferința șefilor de guvern ai statelor din Europa Centrală și de Est care au aderat la Uniunea Europeană după 2004, organizată la Varșovia, transmite Executivul de la București.

La Conferință vor fi prezenți prim-miniștri din Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia și Ungaria.

Cel de-al doilea segment al vizitei se va desfășura în data de 2 mai și constă în participarea prim-ministrului României la Marșul Internațional al Vieții, eveniment educațional anual care presupune parcurgerea pe jos a distanței de la Auschwitz la Birkenau.  De asemenea, premierul va participa la Ceremonia comemorativă de la Birkenau, alături de lideri ai comunității internaționale, oficiali guvernamentali, reprezentanți ai cultelor religioase, organizații de studenți și copii.

Alături de delegația oficială română prezentă la Auschwitz-Birkenau, vor mai participa la acest eveniment David Saranga, ambasadorul Statului Israel în România, precum şi Tova Ben Nun-Cherbis,  președinte și fondator al Complexului Educațional Lauder-Reut, împreună cu un grup de copii din România.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare