Premierul Viorica Dăncilă a participat, sâmbătă, la Târgu-Jiu, la o întâlnire cu membrii PSD Gorj, prilej cu care a transmis un mesaj de unitate și în acelaşi timp de susținere a candidaților PSD.
- “Am venit să vorbesc despre unitate pentru că, în aceste momente, cred că unitatea este cel mai important lucru.
Suntem într-o societate dezbinată, în care ura a luat locul solidarității, în care cuvintele urâte, violența verbală a luat locul cuvintelor bune sau al proiectelor. Vedem cum fiecare țipă mai tare și încearcă să jignească mai tare. Nu asta ne dorim noi, românii adevărați din orice colț al acestei țări. Ne dorim o bătălie pe proiecte, o bătălie pentru viitorul României și al românilor. Cei care acum țipă atât de tare sunt cei care nu au proiecte pentru români, sunt oameni slabi, pentru că numai oamenii slabi jignesc și folosesc asemenea cuvinte. Să vorbim despre unitate și să vorbim despre respect.
Am venit astăzi aici pentru că vreau să-l susțin pe Claudiu Manda, vreau să susțin lista europarlamentarilor PSD la alegerile din 26 mai.
Știu cât de important este să trimitem la Bruxelles oameni care au tricolorul în suflet, oameni care să lupte pentru această țară, oameni care, atunci când depun amendamente pe o directivă europeană, pe un regulament european, au mereu în vedere ca acolo să se regăsească și voința românilor sau interesul României”, a declarat premierul.
- Viorica Dăcilă a arătat importanţa votului de pe 26 mai: „Nu mai vreau să avem în Parlamentul European, în instituțiile europene, oameni care să se ducă cu părerile noastre și să vină cu părerile de acolo. Vreau să avem oameni patrioți, pentru că a-ți iubi țara și a fi patriot nu înseamnă că nu ești pro-european”.
Viorica Dăncilă s-a întâlnit totodată cu reprezentanţi ai conducerii şi ai sindicatului
în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Termocentrala Rovinari, temele principale referindu-se la – asigurarea locurilor de muncă, plata certificatelor de dioxid de carbon, dar şi problema exproprierilor pentru continuarea activităţii de minerit.
- „Am identificat principalele două probeme. Acestea sunt legate de certificatele de CO2. Altă problemă este legată de investiţii.
(…) Media de vârstă este de 50 de ani şi trebuie să aducem tineri. Am discutat despre învăţământul dual, unde Complexul Energetic Otenia este implicat, dar şi de pregătirea tinerilor în şcoli profesionale, care cred eu că reprezintă o soluţie pentru a putea continua activitatea în Complexul Energetic Otenia”, a declarat premierul la finalul discuţiilor.
Sâmbătă, Viorica Dăncilă a fost prezentă la Gala Ambasadorilor Turismului Maramureșean.
„Îi premiaţi pe cei care prmoveaza turismul. Aveţi o zonă superbă, care reprezintă nu numai din punct de vedere naţional o zonă deosebită, dar şi din punct de vedere internaţional. Consider că aeroportul poate fi un sprijin pentru promoarea turismului în această zonă”, a declarat aceasta la eveniment.
Anterior, premierul a făcut o vizită, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, alături de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Viorica Dăncilă a apreciat că acest spital constituie un exemplu de bune practici pentru alte spitale din ţară.
„Aici e un colectiv foarte implicat care împreună cu Consiliul Judeţean Maramureş au reuşit să se doteze, au reuşit să creeze un val de încredere pentru pacienţii din zonă şi nu numai. Am discutat cu medicii de aici, am văzut implicarea lor şi sufletul pe care-l pun în tot cea ce fac. Am vrut să văd acest spital şi pentru faptul că aici a fost manager ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi am vrut să văd ce a putut realiza. (…) O problemă ridicată de medici a fost pensionarea mai ales la femei, şi faptul că-şi doresc o zi a medicului. Pentru că există o zi a asistentului medical şi îşi doresc o asemenea zi şi e normal să aibă”, a spus Dăncilă, citată de agerpres.ro.
Sorina Pintea a precizat că problema pensionării femeilor care activează în domeniul medical e deja prevăzută în legislaţie. „Este mai mult o problemă de formă, nu de fond, de înţelegere a legislaţiei deja existente”, a explicat Pintea.
Premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea au mai vizitat Spitalul de Boli Infecţioase, Dermatovenerologie şi Psihiatrie din municipiul Baia Mare, fiind însoţite de preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea şi secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Dargoş Titea.