„”Donald Trump a descris decizia de a o descalifica pe Marine Le Pen de la alegerile prezidențiale franceze din 2027 drept o „vînătoare de vrăjitoare”. Într-o postare pe rețelele sociale de vineri, emisă la cîteva ore după ce Emmanuel Macron ceruse suspendarea investițiilor în SUA, Trump și-a îndreptat atacurile asupra Franței. El a afirmat că sentința pronunțată luni împotriva lui Le Pen pentru utilizarea abuzivă a fondurilor UE „este un alt exemplu al stîngiștilor europeni care folosesc războiul juridic pentru a reduce la tăcere libertatea de exprimare și a-și cenzura adversarul politic”” se arată într-o analiză a prestigiosului bilunar politic din Marea Britanie, The Critic, intitulată ”Centriștii sunt adevărații extremiști. Democrația europeană este amenințată de Centrul extrem”””, scrie inpolitics.ro.
”A fost, a spus Trump, „atît de rău pentru Franța și pentru minunatul popor francez, indiferent de ce parte se află”. Și-a încheiat postarea scriind cu majuscule „ELIBERAȚI-O PE MARINE LE PEN”.
Liderul Adunării Naționale din Franța nu trebuie eliberat, deoarece pedeapsa sa de patru ani de închisoare a fost suspendată, dar va trebui să plătească o amendă de 100.000 de euro. Cea mai devastatoare pedeapsă pentru ea este, însă, interdicția de cinci ani de a participa la viața politică. Infracțiunea sa a fost utilizarea abuzivă a fondurilor UE între 2004 și 2016, nu pentru îmbogățire personală, așa cum a admis judecătorul, ci pentru a plăti angajați care să lucreze pentru partid.
A fost o sentință pe care puțini o anticipaseră. Prim-ministrul Francis Bayrou, care fusese achitat de acuzații similare anul trecut, a declarat că este „tulburat” de verdict. Printre liderii mondiali care și-au exprimat neliniștea față de faptul că cel mai popular politician al Franței nu va putea candida la alegerile prezidențiale din 2027 s-au numărat Giorgia Meloni și Viktor Orban. Elon Musk, țarul eficienței al lui Trump, a intervenit și el și, la fel ca președintele său, a arătat cu degetul spre stînga. „Cînd stînga radicală nu poate cîștiga prin vot democratic, abuzează de sistemul juridic pentru a-și închide adversarii”, a scris Musk pe rețelele sociale. „Acesta este manualul lor standard în întreaga lume.”
Interdicția lui Le Pen a venit la mai puțin de o lună după ce Calin Georgescu a fost exclus de la alegerile prezidențiale din România din mai. La fel ca Le Pen, Georgescu este un candidat eurosceptic anti-sistem și, de asemenea, popular. El a cîștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie, dar înainte de a putea cîștiga al doilea tur, Curtea Constituțională a României a intervenit. Invocînd interferențe din partea Rusiei — deși nu au oferit dovezi concrete, în afară de unele activități rusești pe TikTok — au anulat alegerile și au dispus reluarea lor în mai. Cînd sondajele de opinie au continuat să-i acorde lui Georgescu un avans confortabil, s-a decis eliminarea sa permanentă din competiție.
Dacă establishment-ul român credea că lumea nu va reacționa la această turnură a evenimentelor, s-a înșelat. La fel s-a înșelat și francezul Thierry Breton, comisarul UE pentru piața internă între 2019 și 2024. Vorbind în ianuarie — după anularea alegerilor prezidențiale din România și cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare din Germania — Breton s-a lăudat: „Am făcut-o în România și, evident, o vom face în Germania dacă va fi necesar.”
Această remarcă a fost observată de cealaltă parte a Atlanticului și a fost menționată de vicepreședintele american J.D. Vance cînd a vorbit în februarie la Conferința de Securitate de la München. „Am fost impresionat că un fost comisar european a apărut recent la televizor și părea încîntat că guvernul român tocmai anulase alegeri întregi”, a spus Vance. „El a avertizat că, dacă lucrurile nu merg conform planului, același lucru s-ar putea întîmpla și în Germania. Ei bine, aceste declarații cavalerești sunt șocante pentru urechile americane.”
Sunt șocante și pentru multe urechi europene, la fel cum a fost și verdictul pronunțat împotriva lui Le Pen. De altfel, Breton nu ar fi trebuit să-și facă griji. Alternativa anti-sistem pentru Germania [AfD] nu a cîștigat alegerile din Germania; au ajuns pe locul doi, obținînd totuși 21% din voturi, cu șapte procente mai puțin decît CDU, care a ieșit învingătoare.
Într-o democrație sănătoasă, CDU s-ar fi aliat cu AfD pentru a forma un guvern de coaliție; dar Germania, ca mare parte din UE (Franța, Olanda, Spania și Austria, pentru a numi patru alte state membre unde coaliții murdare țin partidele de dreapta sau anti-sistem departe de putere), nu este o democrație sănătoasă. CDU consideră AfD, și prin extensie 1 din 5 alegători germani, dincolo de acceptabil și astfel au invitat partidul care a terminat pe locul trei, Social Democrații, să formeze o coaliție — asta în ciuda faptului că aceștia au înregistrat cea mai slabă performanță electorală din 1945 încoace. Co-liderul AfD, Alice Weidel, a numit coaliția „nedemocratică”, adăugînd: „Nu poți exclude milioane de alegători în sine.”
Dar pot, și au făcut-o, nu doar în Germania, ci și în România, Franța și Austria, unde Partidul Libertății, anti-imigrație, care a cîștigat alegerile din octombrie anul trecut, a fost exclus din guvernul de coaliție al partidelor centriste format recent.
Cine sunt „ei”?
Contrar a ceea ce cred Trump și Musk, nu „stînga radicală” este cea care conduce această ofensivă nedemocratică în Europa. Judecătorea care a condamnat-o pe Le Pen nu pare să se încadreze în această categorie. Ea a fost odată consultantă pentru firma de contabilitate Ernst & Young, iar într-un interviu din 2020 a menționat-o pe fostul magistrat devenit europarlamentar ecologist Eva Joly drept model.
„Ei” sunt ceea ce francezii numesc „Centrul Extrem”. Emmanuel Macron s-a descris în acești termeni într-un interviu din 2022, cînd a împărțit electoratul francez în trei blocuri: extrema stîngă, extrema dreaptă „și ceea ce aș descrie drept un proiect de centru extrem, dacă vreți să-l numiți așa pe al meu, în zona centrală. Cred că trebuie să gîndim colectiv, intelectualii pe de o parte și politicienii pe de alta, despre reconsiderarea democrației noastre în termenii acestei relații cu radicalismul, ceea ce eu numesc această dorință de puritate”.
Studenții istoriei franceze își vor aminti de un alt politician obsedat de „puritate” — Maximilien Robespierre, strămoșul progresismului.
În 2025, progresiștii vorbesc mai mult despre „valori” decît despre „puritate”, dar asta înseamnă în esență: dacă nu ne împărtășești valorile, ești impur. Acest lucru este valabil în special pentru problemele de mediu, drepturile LGTBQ și granițele deschise.
Imigrația în masă este o problemă care îi distinge pe unii din stînga radicală de centriștii extremi. Personalități precum Bernie Sanders și Sahra Wagenknecht din Germania se opun granițelor deschise deoarece recunosc daunele pe care le provoacă clasei muncitoare.
O altă caracteristică comună a progresismului european este devotamentul lor față de Uniunea Europeană. Este biserica lor. Sentința asupra lui Marine Le Pen și a co-acuzaților săi a avut 174 de pagini, iar un paragraf a ieșit în evidență: „Atacul asupra intereselor Uniunii Europene este deosebit de grav prin faptul că este comis de un partid politic care pretinde că se opune instituțiilor europene.”
Pentru centriștii extremi, euroscepticismul este erezia secolului 21, iar ereticii trebuie alungați în pustiu, fie că este vorba de Le Pen, Georgescu, AfD sau susținătorii Brexitului. Amintiți-vă ce a spus Donald Tusk — pe atunci președinte al Consiliului European (și acum premierul centrist al Poloniei) — în 2019: că politicienii care au militat pentru Brexit merită un „loc special în iad”.
Istoricul francez Pierre Serna, a cărui zonă de expertiză este Revoluția, a scris o carte în 2019 intitulată: Centrul Extrem sau Otrava Franceză: 1789–2019.
El a trasat istoria acestui extremism, de la Robespierre la Macron, și a concluzionat scriind: „Depinde de noi să ne recîștigăm voința politică, culturală și socială și să ieșim din această tehnostructură blîndă, dar inexorabilă, a centrului extrem, unde politica este respinsă, propaganda zîmbește și puterea devine tot mai autoritară.”
Asta nu s-a întîmplat. Șase ani mai tîrziu, otrava Franței se răspîndește în Europa, iar continentul este mai autoritar ca niciodată””.
